Bisericile Ortodoxe din Bulgaria și Macedonia de Nord, reacții categorice împotriva promovării LGBT și a educației sexuale în școli: Biserica a stat mereu de partea adevărului moral, indiferent de influența puternicilor zilei
Dimensiune font:
Biserica Ortodoxă Bulgară a luat o poziție categorică împotriva desfășurării unui marș LGBT în capitala țării, Sofia.
Conform siteului oficial al Bisericii Bulgare, Sinodul și-a exprimat „dezaprobarea și dezacordul categoric față de organizarea unei parade a homosexualității în capitala noastră, Sofia”. Episcopii bulgari subliniază că „comportamentul homosexual este o alterare conștientă și păcătoasă a identității de gen date de Dumnezeu. Orientarea sexuală nu este supusă alegerii, ci, precum atestă paginile Scripturii, un fapt stabilit clar”.
Biserica patriarhului Neofit (foto) își exprimă îngrijorarea față de proliferarea în rândul tinerilor a punctului de vedere conform căruia „homosexualitatea este ceva normal și natural”.
„Comiterea actelor sexuale între persoane de același sex este nenaturală și împotriva naturii umane. În consecință, indiferent de circumstanțele prin care s-a optat pentru comiterea acestui păcat, Biserica Ortodoxă nu poate găsi scuze pentru asemenea relații și acțiuni”, menționează Sinodul Bulgariei.
Mai departe, episcopii Bulgari precizează că „Biserica a stat mereu în favoarea adevărului moral, fără să fie influențată de presiunile puternicilor zilei, de modă sau de vanitatea timpului”.
Ei au numit marșul LGBT drept „o manifestare a celei mai înalte forme de decădere în ceea ce privește principiile morale ale societății noastre”.
Cu toată opoziția Bisericii, marșul LGBT a avut loc duminică 17 iunie, în cadrul lunii dedicate acestei ideologii în toată lumea.
Biserica Ortodoxă a Macedoniei de Nord, alături de celelalte grupuri religioase din această țară, inclusiv comunitatea musulmană și cea mozaică, se declară împotriva intenției Guvernului de la Skopje de a introduce o lege care statuează „identitatea de gen”, care poate fi diferită de genul biologic.
Mai mult, autoritățile vor să introducă și educația sexuală în școli, ca materie opțională, începând de la vârsta de 13-14 ani. Această materie ar fi construită în concordanță cu noua lege privind „identitatea de gen”, ceea ce ar însemna, practic, promovarea homosexualității în școli.
Sinodul Bisericii macedonene cheamă toți credincioșii la un protest față de aceste legi, pe 29 iunie.
„Sinodul a analizat și proiectele de lege privind certificatele de naștere și egalitatea de gen și își exprimă regretul și îngrijorarea că instituțiile relevante au ignorat declarația tuturor comunităților religioase, care reprezintă peste 95% din populație. În această luptă pentru demnitate, libertate și protejarea drepturilor religioase fundamentale, Sfântul Sinod face un apel la credincioși, la asociațiile civile, organizații și toți susținătorii să se alăture în efortul de protejare a credinței și tradiției prin participarea la un protest pașnic în fața catedralei Sf. Clement din Ohrida din Skopje, în data de 29 iunie 2023, la ora 18.00, pentru ca aceste legi să fie respinse”, se arată în mesajul Sinodului Macedonean, publicat pe siteul oficial al acestei instituții.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau