Candidatul anti-China a câștigat alegerile prezidențiale din Taiwan. Tensiune în SUA după amenințările extreme lansate de Beijing

20

Dimensiune font:

| 13-01-2024 15:03

Candidatul la alegerile prezidenţiale din Taiwan, considerat de China drept un "grav pericol" din cauza poziţiilor sale în favoarea independenţei insulei, se află în frunte după numărarea voturilor exprimate la scrutinul de sâmbătă, 13 ianuarie.

UPDATE 14.30 Lai Ching-te, candidatul la preşedinţie pentru partidul de guvernământ din Taiwan, a câştigat sâmbătă alegerile pe care China le-a formulat ca o alegere între război şi pace, transmite Reuters.

Candidatul principalului partid de opoziţie din Taiwan, Kuomintang (KMT), Hou Yu-ih, şi-a recunoscut înfrângerea în alegeri.

Vicepreşedintele în exerciţiu, Lai Ching-te, de la Partidul Democrat Progresist (DPP), are 40,2% voturi în favoarea sa la ora României 14.00 (n.r. - ora 20.00 în Taiwan), când s-au numărat 97% dintre secțiile de votare. Urnele s-au închis la ora locală 16.00.

Statutul Taiwanului este unul dintre cele mai explozive subiecte a rivalităţii dintre China şi Statele Unite, principalul susţinător militar al teritoriului, şi Washingtonul intenţionează să trimită o "delegaţie informală" în insulă după vot.

Vineri, şeful diplomaţiei americane Antony Blinken s-a întâlnit la Washington cu Liu Jianchao, şeful diviziei internaţionale a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez.

El i-a reamintit importanţa "menţinerii păcii şi stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan".

Marina SUA, în coordonare cu guvernul filipinez, a început de săptămâna trecută pre-desfășurarea unor nave de război de sprijin, concepute să transporte inclusiv combustibil de la bazele din Pacific către fosta bază navală Subic Bay, din nordul Filipinelor.

Mobilizarea a fost făcută în așteptarea rezultatului alegerilor prezidențiale din Taiwan. Scrutinul îi îngrijorează pe oficialii americani, care declară sub protecția anonimatului că ar putea provoca „acțiuni agresive sau ostile” ale Chinei împotriva Taiwanului.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Presiunea SUA asupra României pentru furnizarea unui sistem Patriot către Ucraina este zdrobitoare
19/05/2024 15:18

Dan Dungaciu, analist de politică externă, a comentat pe B1 TV posibila furnizare a unui sistem Patriot către Ucraina, subliniind presiunea semnificativă pe care presedintele Statelor Unite, Joe Biden, o ex ...

Pronosticul lui Traian Băsescu pentru alegerile din Capitală: 'Firea nu are nicio șansă / Cred că va câștiga și Clotilde la Sectorul 1'
19/05/2024 15:00

Fostul presedinte Traian Băsescu a vorbit despre situatia complicată de la varful tării, unde politicienii se bat in sondaje si declaratii. Băsescu sustine că cel mai bun candidat din momentul de fată, ca ...

La acest șantaj, Nu! Dar… la altele?
19/05/2024 07:20

Legat de protestul sindicalistilor din cultură, mai precis din muzee si biblioteci publice, premierul, Marcel Ciolacu, a comis-o din nou, ca un licean ce se află cu bacalaureatul intarziat. Ciolacu le-a tran ...

„Ceremonie” de arborare a steagului LGBT la Comisia Europeană. Ursula: Azi și în fiecare zi, sunt mândră să fiu alături de comunitatea LGBT
19/05/2024 07:03

Comisia Europeană a arborat steagul LGBTQ in fata sediului său de la Bruxelles. „Astăzi si in fiecare zi, suntem alături de comunitatea LGBTIQ+”, a transmis, pe Facebook, Comisia Europeană. La randul ...

Măscăriciul PNL se vede comisar european
19/05/2024 06:17

Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Rareş Bogdan, a afirmat, la Prima TV, că si-ar dori să devină comisar european din partea Romaniei pentru extinderea UE, insă a admis că are concurent ...

România nu a semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT+, prezentată de preşedinţia belgiană a Consiliului UE
19/05/2024 06:15

Nouă state ale Uniunii Europene (Bulgaria, Cehia, Croaţia, Italia, Letonia, Lituania, Romania, Slovacia şi Ungaria) nu au semnat o declaraţie pentru promovarea politicilor in favoarea comunităţilor LGBTIQ ...

Marcel Ciolacu jubilează după o vizită la Foșcani: 'Se intră într-un ritm mare de dezvoltare'
18/05/2024 20:40

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, după vizita pe care a făcut-o sambătă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf.Pantelimon Focşani, că se intră intr-un ritm mare de dezvoltare. Şeful Executivului a ad ...

Mircea Geoană desființează sistemul de vot din România: 'Este cel mai primitiv din toată Europa / Ce e asta? Nu ştiu să protejez datele?'
18/05/2024 20:11

Sistemul de vot din Romania este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sambătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din Romania, care a avut loc la Palatul P ...

 Dana Budeanu:Zero București
18/05/2024 19:59

Acest articol nu este despre candidati sau despre cine merita sa conduca capitala Romaniei. Singurul scop al cuvintelor asternute in acest text este acela de a constientiza unde am ajuns cu adevarat. Nu vrem sa ...

Un ministru maghiar îi trimite la naiba, de la Oradea, pe șefii de la Bruxelles
18/05/2024 00:21

Ministrul ungar al Constructiilor si Transporturilor, Lázár János, a lansat critici vehemente la adresa liderilor Uniunii Europene, in timpul unui eveniment de campanie al UDMR desfăsurat la Oradea. Confor ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei