Chirica are sprijin în Buzatu
Dimensiune font:
Deşi majoritatea pesediştilor de la centru au cerut capul lui Mihai Chirica, după ce edilul Iaşului s-a poziţionat împotriva ordonanţei de modificare a Codului Penal şi a ministrului Justiţiei, Florin Iordache, un pesedist cu state vechi în partid îi ia apărarea. Este vorba despre liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, care a cerut să facă parte din comisia care discută cu edilul Iaşului, pe tema unei posibile excluderi din partid. „Am discutat cu domnul Chirica despre ultimele evenimente politice şi pot să vă spun că prezenţa domniei sale în partid nu este una de conjunctură. Crede în doctrina social-democrată, îşi doreşte ca programul de guvernare să fie implementat, iar tinerii ca el trebuie ţinuţi în partid. În ceea ce priveşte ultimele declaraţii ale acestuia, probabil ar fi fost mai bine să-şi spună părerea în primul rând în interiorul partidului, dar democraţia se bazează pe dezbateri şi pe idei, chiar dacă acestea sunt uneori în contradicţie...”, a declarat Buzatu, întărind ideea că edilul Iaşului trebuie să rămână în tabăra social-democrată. Anca BURNICHE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau