Cine şi de ce vrea anularea FILIT 2015

default

Dimensiune font:

| 26-06-2015 06:01

Decizia unui singur om poate schimba soarta a 2,2 milioane lei din banii ieşenilor * cel mai important şi costisitor festival de cultură din Iaşi este la un pas de suprimare din cauza „ingeriţelor politice” * târât în hora acuzaţiilor, directorul Muzeului Literaturii Române (MLR), Dan Lungu, aduce la suprafaţă detalii explozive privind raportul Curţii de Conturi şi modul cum au fost cheltuiţi banii în ediţiile FILIT din 2013 şi 2014 * după ce a anunţat că „autosuspendă” festivalul pentru anul acesta, şefii din administraţia ieşeană l-au chemat pe Dan Lungu la discuţii, însă nu s-a ajuns la niciun consens * în timp ce directorul MLR Iaşi condamnă implicarea politică în evenimentul său, uită că, la începutul anului a angajat-o, întâmplător, pe soţia unui apropiat al său, implicat în contracte suspecte la prima ediţie FILIT

O decizie fără precedent a fost luată ca urmare a contrelor politice pe seama prejudiciului raportat de Curtea de Conturi la Muzeul Literaturii Române, instituţie responsabilă de organizarea Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT). Conducerea Muzeului Literaturii Române (MLR) Iaşi a luat o decizie halucinantă, punând pe jar instituţiile de la cârma judeţului, la mijloc fiind vorba de 2,2 milioane lei. Acesta este bugetul FILIT pentru anul 2015, eveniment pe care tocmai directorul MLR Iaşi, Dan Lungu, a anunţat că îl va suspenda. Acesta îşi justifică hotărârea ca urmare a „ingerinţelor politice” ce au orbitat în jurul festivalului, spunând că se pune o presiune exagerată pe evenimentul care ar fi urmat să se desfăşoare în perioada 30 septembrie - 4 octombrie. „După încercările repetate de a confisca politic festivalul, care s-au intensificat inacceptabil în ultima perioadă, considerăm că ingerinţa politicului în cultură, în sensul instrumentalizării acesteia, obligă la reacţii radicale precum cea de faţă. Continua denigrare şi tentativele insistente de decredibilizare a membrilor echipei organizatoare, a colaboratorilor şi, în unele cazuri, chiar a invitaţilor, au ajuns, în ultima săptămână, la nivelul unei campanii sistematice de defăimare. Atmosfera tensionată de dispute politice locale, imprevizibilitatea instituţională, birocratizarea excesivă şi legislaţia rigidă, care nu sunt deloc propice dezvoltării de proiecte solide, profesioniste, pe termen lung şi permanenta hărţuire instituţională care a îngreunat în mod semnificativ derularea proiectului, încă de la prima ediţie, au dus această decizie”, a declarat Dan Lungu.
Contactat de redactorii cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”, directorul MLR Iaşi recunoaşte, pe o parte, prejudiciul constatat de Curtea de Conturi asupra contului anual de execuţie bugetară din 2013, dar neagă faptul că raportul apărut în presă ar fi autentic.„Nu ştiu de unde a apărut acel raport, nu este un document public şi nu seamănă cu raportul nostru. Este un fals, practic nişte paragrafe rupte din context de către cei care ne vor răul. Prejudiciul constatat este cel de 189 mii lei, dar noi am contestat anul trecut raportul, şi nici până acum nu am primit răspunsul contestaţiei noastre. Dacă domnii consilieri doresc rapoartele financiare de la FILIT, le pot pune la dispoziţia lor şi mâine, dar nu m-a sunat nimeni şi nici nu am primit o cerere din partea lor. Sunt nişte acuzaţii halucinante şi mincinoase, chiar şi pe site-ul nostru avem publicat raportul FILIT pe 2014, iar cel pe 2013 este deja la CJ”, a mai spus Dan Lungu. Consilierii judeţeni spun că este normal să verifice cum s-au cheltuit banii daţi instituţiilor aflate în subordinea CJ Iaşi. Alţii lasă de înţeles că, de fapt, ceva putred s-ar ascunde sub preşul MLR Iaşi. „Vă rog să-i întrebaţi pe cei care sunt în spatele biroului de presă al FILIT şi care cunosc mai bine ce se întâmplă acolo”, a spus Cristian Stanciu, liderul consilierilor judeţeni ai PSD şi cel care a cerut raportul financiar al FILIT pe anii 2013 şi 2014, la mijlocul acestei săptămâni.

Citeşte şi Consilierii judeţeni cer rapoartele financiare privind Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi

Dan Lungu, luat la întrebări de şefii judeţului

Şefii din administraţia ieşeană au aflat cu stupoare, din presă, de intenţiile directorului Muzeului Literaturii Române de a autosuspenda festivalul. Ieri dimineaţă, la prima oră, Dan Lungu a fost chemat la discuţii atât la Primăria Iaşi, cât şi la Consiliul Judeţean Iaşi. Viceprimarul cu atribuţii de primar Mihai Chirica şi preşedintele interimar al CJ Iaşi, Victorel Lupu, au insistat pe continuarea organizării FILIT la Iaşi, nu de alta dar bugetul pentru eveniment este de 2,2 milioane lei, bani proveniţi din buzunarele ieşenilor. La începutul acestui an, plenul Consiliului Judeţean a alocat toată suma solicitată de organizatori, Muzeul Literaturii Române, în vederea organizării Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT). Mai mult, consilierii judeţeni au promis că, în condiţii justificate, suma alocată iniţial, 2,2 milioane lei, poate fi majorată. Ecourile în ţară şi în străinătate în legătură cu acest festival sunt evidente şi ne bucură. Considerăm că FILIT se identifică totuşi cu domnul Dan Lungu, care este şi managerul Festivalului, ale cărui merite în acest sens nu le contestă nimeni. Tocmai de aceea, dorinţa conducerii Consiliului Judeţean Iaşi este ca FILIT să aibă loc în intervalul anunţat iniţial, în aceleaşi condiţii precizate de organizatori. Considerăm că solicitarea venită din partea consilierilor judeţeni de a prezenta în mod analitic cheltuirea banilor publici nu reprezintă un motiv pentru a suspenda Festivalul. Suntem încrezători că situaţia va fi depăşită şi că Festivalul se va desfăşura la timp şi cu aceleaşi rezultate frumoase”, a declarat preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Iaşi, Victorel Lupu.
La scurt timp după anunţul public făcut de organizatori, Mihai Chirica s-a consultat cu Dan Lungu, pe care l-a asigurat de întregul sprijin al municipalităţii ieşene în organizarea acestui festival. Pe această cale, Chirica i-a reamintit lui Dan Lungu faptul că organizarea FILIT este vitală pentru portofoliul Iaşului pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii. „Suntem în plină competiţie pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii şi unul dintre principalele noastre argumente vizează cele trei festivaluri certificate la nivel european din oraşul nostru: Festivalul Internaţional al Educaţiei, Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr şi Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere. Ca reprezentanţi ai autorităţilor publice, avem datoria să sprijinim aceste acţiuni culturale şi să lăsam creatorii de cultură să se exprime cât mai convingător, fără constrângeri politice sau de altă natură. Primăria Municipiului Iaşi, prin Fundaţia Iaşi - Capitală Europeană a Culturii, are toată disponibilitatea de a sprijini, atât din punct de vedere logistic, cât şi financiar, organizarea ediţiei 2015 a FILIT Iaşi, fără a interveni în niciun fel în managementul festivalului şi având deplină încredere în echipa de organizatori”, a declarat Mihai Chirica. Edilul a lansat oficial oferta Primăriei către organizatorii FILIT, sperând ca în cel mai scurt timp aceştia să poată relua organizarea ediţiei 2015.

Aceste discuţii nu au condus la niciun consens, spune directorul MLR, iar subiectul FILIT va fi intens dezbătut în plenurile CJ din perioada următoare. „Am avut discuţii constructive cu domnii Victorel Lupu, Alin Aivănoaei şi Mihai Chirica, însă nu am ajuns la un numitor comun. Deocamdată nu ştim ce se va întâmpla”, a declarat Dan Lungu pentru redactorii cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”.

S-a făcut public raportul FILIT 2014, nici urmă de cel pe 2013

În 2014, pe organizarea FILIT s-au cheltuit aproape 1,5 milioane lei, din care, mai bine de jumătate din sumă a mers către invitaţi. Într-un raport privind cheltuielile bugetare în cadrul FILIT 2014, aproape 741 mii lei au fost alocaţi invitaţilor, 325 mii lei către materiale informative şi promoţionale, 288 mii lei pentru servicii, 126 mii lei pentru logistică şi 46 mii la capitolul „alte cheltuieli”. Potrivit raportului, în cele cinci zile de festival au fost implicate zilnic aproape 600 de persoane, din străinătate, din ţară şi din Iaşi, fiind vorba de scriitori, traducători de literatură română şi străină, manageri culturali, critici literari, editori, profesori, jurnalişti, bloggeri culturali şi voluntari. Invitaţii FILIT au venit din 18 ţări, parcurgând dus-întors pe cale aeriană 250.000 de kilometri. „În suma de 741.071,22 lei,au fost incluse următoarele costuri: transport (internaţional, naţional şi/sau local), cazare, masă, onorarii/drepturi de autor (invitaţi români, invitaţi străini, moderatori, artişti vizuali, interpreţi, instrumentişti, realizare material promovare patrimoniu, rezidenţe traducători)”, se arată în raport. În privinţa cheltuielilor aferente materialelor informative, s-a alocat suma de 324.969, 32 lei, însemnând: afişaj outdoor (650 mp), panouri citylights (20), dansator gonflabil (1), afişe A1 (500), cataloage (2.500), hartă Iaşi (400), mape (400), sacoşe de pânză (400), pixuri (1000), carnete A5 (750), tricouri (200), geci (150), ecusoane (350), laynards (350), cărţi de vizită (1.000), pop-up (3), flyere (20.000), roll-up (20), etichete autoadezive (5.000), autocolante autobuze şi tramvaie (10), people stopper (5), servicii de amplasare, machete de presă (50), găzduire site, invitaţii (700), plicuri personalizate (200) etc. În total, a fost cheltuită suma de 1.527.194,52 lei. Pe site-ul muzeului, raportul financiar pentru FILIT 2013 lipseşte. 

Cum a fentat Dan Lungu o licitaţie publică la FILIT 2013

În vreme ce directorul muzeului acuză intervenţiile politice asupra FILIT, uită că, la începutul anului a angajat, pe postul de informatician, soţia unui bun prieten. Singura candidată pe un post eliberat în urma unei detaşări, soţia scriitorului Lucian Dan Teodorovici a câştigat concursul fără probleme. „A fost singura candidată pe post şi a avut calităţile necesare cerinţelor noastre”, a comentat Dan Lungu. Reamintim că, în cadrul FILIT 2013, MLR Iaşi a primit o amendă de 5.000 de lei din partea Autorităţii Naţionale de Reglementare a Achiziţiilor Publice după ce instituţia condusă de Dan Lungu a evitat licitaţiile publice, împărţind organizarea evenimentului în contracte mici, printre beneficiari fiind chiar Dan Teodorovici. 

***
„Prin declaraţiile iresponsabile făcute de PSD la adresa echipei care se ocupă de organizarea acestui eveniment, au reuşit să dinamiteze al doilea mare proiect al Iaşului, după ce au compromis participarea la ExpoMilano. Noi, politicienii, suntem căliţi, dar aici vorbim de nişte funcţionari. Şi noi suntem de acord să se facă publice rapoartele financiare ale FILIT, dar nu să ieşim cu declaraţii politice care, după cum s-a întâmplat şi în trecut, vor speria partenerii noştri şi ne vom trezi fără participanţi. Dacă domnii de la PSD se pricep mai bine, atunci să organizeze ei FILIT” - Eduard Boz, liderul consilierilor judeţeni ai PNL

Citeşte şi Primarul Pamfilică face afaceri pe banii sătenilor. Se cere prezenţa DNA la Cucuteni

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei