Corina Barbaros: „Campania lui Victor Ponta a fost una de manual”

Corina Barbaros, specialist în comunicare politică, vorbeşte despre cartea demisiei în viaţa politicienilor şi despre mijloacele de comunicare prin care un parlamentar aflat la ananghie poate ieşi basma curată de pe scena politică, atunci când foloseşte în favoarea sa artificiile comunicaţionale puse la dispoziţie de specialiştii în PR. Totodată, ieşeanca arată şi care sunt paşii ce trebuie urmaţi pentru construirea şi consolidarea unui brand politic

- Începând de la preşedinte şi premier şi continuând cu parlamentarii, consideraţi că politica se face sub stricta îndrumare a specialiştilor în PR?
- Categoric se face la nivel de preşedinte şi premier, iar uneori şi în cazul parlamentarilor există consilieri de imagine. Oricum, atunci când un politician beneficiază de consultanţă în privinţa comunicării politice lucrul acesta se reflectă în percepţia publică asupra activităţii sale. Politicianul consiliat va avea un discurs adaptat publicului, va avea mesaje simple, clare, targetate, o linie discursivă coerentă şi fidelă scopurilor politice pe care le are. Totodată, politicianul va şti cum să evite dialogurile care îi aduc deservicii de imagine, respectiv care este registrul de comunicare în care trebuie să se situeze (mai agresiv, echilibrat etc). Există avantaje evidente pe care comunicarea politică le aduce politicienilor, aşadar aceştia nu ar trebui să o considere o cheltuială nejustificată sau o activitate substituibilă. În statele occidentale, consilierea în comunicarea politică a devenit un must pentru orice nivel politic, cândva poate va fi şi la noi.

- De ce politicianul român nu apelează la specialişti în comunicare?
- Îmi vin în minte două motive. Politicianul va spune: Ce poate să mă înveţe un PR-ist, nu ştiu să vorbesc şi să mă îmbrac? În mintea multor politicieni români, comunicarea politică este adusă în derizoriu, pare ceva uşor, inerent, care nu merită prea multă atenţie şi investiţie. Specialistul în comunicare politică, dacă nu cunoaşte sforăriile politice, deja pare că nu ştie nimic şi că este inutil pentru politician. Deci, primul motiv ar fi impresia de atotştiutor a politicianului. Al doilea motiv este legat de putere. Unii politicieni ajunşi în funcţii nu suportă critica, fie ea şi constructivă, din partea nimănui, nici măcar din partea celor din aceeaşi echipă. Scopul echipei de imagine, în viziunea lor, ar fi să laude omul politic puternic şi nu să-i vâneze greşelile şi slăbiciunile...chiar dacă scopul este corectarea lor.

- Sunt reticenţi oamenii atunci când vorbim despre informaţia politică?
- În general, în afara unor persoane care îşi desfăşoară activitatea în domenii conexe politicului, românii nu caută informaţia politică în mod deliberat. Informaţia politică vine peste cetăţenii de rând prin diferite canale. Nimeni nu va sta să caute ce face un anumit europarlamentar, spre exemplu. Informaţii despre activitatea acestuia vor ajunge la cunoştinţa cetăţeanului şi fără să depună un efort să le caute. Cât despre reticenţă, nu ştiu ce să spun... poate vorbim de reticenţă în faţa informaţiilor haotic expuse şi greu inteligibile. Însă pentru asta există comunicarea politică profesionalizată, pentru ca informaţia politică să ajungă la oameni într-o formă pe care aceştia o pot înţelege, dezbate, valoriza.

- Ce calităţi evidenţiem, raportându-ne la mentalitatea autohtonă, pentru a promova un politician debutant?
- Un politician debutant trebuie să dobândească notorietate. Aceasta va fi prima preocupare a consilierului de imagine. Prin urmare, va fi nevoie de expunere publică intensivă în mediile de comunicare preferate de posibilii lui alegători, de asociere cu personalităţi foarte credibile sau cu anumite cauze comunitare, sociale, de impact. Apoi, vom accentua realizările profesionale, meritele sale şi leadership-ul pe care îl poate asigura acel politician. Nu uităm să umanizăm personajul politic prin oferirea unor detalii personale, fără însă a face exces de chestiuni personale care l-ar transforma într-un om banal.

- Iohannis a fost „neamţul” care putea aduce schimbarea în România. Naţionalitatea sa a fost un avantaj la alegerile prezidenţiale?
- PSD a încercat o campanie negativă bazată pe ideea de element străin, însă pentru Klaus Iohannis etnicitatea sa a fost un avantaj. Mai mult, acesta s-a prezentat ca un român care, deşi ar fi putut să plece în Germania, a ales să rămână în ţară. A abordat un cu totul alt tip de comunicare politică, care la acel moment părea defectuoasă, pentru că vorbea puţin, nu scandaliza şi nu era agresiv. Eu cred că a avut o echipă pricepută de comunicatori, care şi-au dat seama că nu pot face un Iohannis agresiv, foarte bun pe argumentare şi polemică, cum ar fi fost Antonescu, şi au creionată pentru acesta imaginea de politician echilibrat, fără apetenţă pentru scandal, chibzuit la vorbă şi la faptă.

- Aspectele negative folosite de PSD pentru a-l combate pe Klaus Iohannis le-a făcut mai mult rău decât bine social-democraţilor?
- În general, campaniile negative sunt arme cu două tăişuri. Subiectele delicate, precum copiii sau alte aspecte personale fără legătură cu sfera publică, dacă sunt folosite pentru a construi linii de atac în campaniile electorale, pot avea efectul invers, aducându-i un capital de empatie celui atacat. Concret, consider că în afara acelui episod referitor la lipsa copiilor din familia Iohannis, pe care social-democraţii l-au adus în discuţie, toate celelalte elemente împotriva lui Iohannis (etnia, religia-n.r.) au fost dure, dar bine ţintite! Deşi diferenţa de voturi a fost atât de mare, campania lui Victor Ponta a fost una de manual, bună. Cu toate acestea, echipa sa nu a intuit faptul că generaţia Facebook se va mobiliza la vot, aşa cum nu a intuit contagiunea pe care o va provoca situaţia din diaspora. Un simplu calcul matematic le-ar fi relevat un segment electoral determinat de toţi cei plecaţi în străinătate care au cel puţin o rudă acasă care va vota sub influenţa celui plecat. Practic, nu au ţinut cont că există o convergenţă a media şi de efectul de contagiune.

- Câteva aspecte legate de marketingul politic...
- Marketingul politic este un demers continuu care înglobează comunicarea politică. Cred că la nivelul politicii naţionale s-a înţeles rolul marketingului politic şi beneficiile de imagine pe care acesta le aduce. Totuşi, marketingul politic nu este atotputernic, oricât de sofisticate ar fi tehnicile şi strategiile sale. Aceste strategii de comunicare politică, de marketing politic sunt formă, dar la un moment dat se observă că nu există conţinut. Este nevoie de schimbare pe fond, de reforme în partide, de oameni noi, pentru ca marketingul politic să aibă „materialul” clientului. Practic, lucrăm cu materialul clientului, însă uneori este atât de uzat materialul încât nu mai poţi să-l croieşti.

- Înţeleg politicienii ca electoratul s-a schimbat?
- Cred că românii aşteaptă astăzi oferte politice diferite, oferta actuală este evident nesatisfăcătoare. La ultimele alegeri am văzut un mesaj clar dat de alegători. Electoratul s-a schimbat, lumea se schimbă, dar parlamentarii par a nu înţelege încă acest lucru. E nevoie de resurse umane noi şi de politicieni carismatici în postura de comunicatori ai partidelor.

- Daţi-mi exemple de branduri politice definitorii pentru România?
- Mă voi referi la brand-uri politice de după 1989. Iliescu şi Băsescu, chiar dacă istoria îi va reţine ca pe nişte figuri politice controversate, sunt brand-uri politice definitorii pentru România. Ambii reprezintă personalităţi politice puternice a căror imagine publică s-a construit în jurul nucleelor de brand: Iliescu - moderaţie, echilibru şi compromis, Băsescu - preşedintele jucător. Brandurile politice nu sunt implicit pozitive, vorbim despre Churchill ca despre un brand politic, dar şi Hitler este un brand politic.

- Victor Ponta a avut foarte multe contradicţii la nivel declarativ, ce fenomene stau în spatele acestui comportament?
- Consecvenţa în politică este o virtute, cel puţin la acest moment, când declaraţiile şi adoptarea unor poziţii publice sunt înregistrate şi sunt oricând opozabile. Accesând arhive, este uşor să constatăm lipsa de consecvenţă a politicienilor. Totuşi, politicienii ştiu că masele au o memorie de scurtă durată şi că, într-un anumit interval de timp, vor uita ce a făcut o anumită guvernare sau ce a declarat un politician. În cazul lui Victor Ponta, cred că lipsa consecvenţei a fost determinată uneori de schimbarea contextului politic, alteori de schimbarea aliaţilor, alteori de reorientarea pe piaţa alegătorilor. Un politician îşi poate scuza lipsa de consecvenţă spunând că este, de fapt, flexibil, permeabil la argumente, dispus la compromisuri pentru a realiza progresul. Problema apare atunci când lipsa de consecvenţă se manifestă în cazul principiilor şi al trăsăturilor de caracter.

- Care este imaginea Parlamentului român în Europa?
- Europenii ştiu exact unde sunt slăbiciunile noastre în ceea ce priveşte funcţionarea democraţiei, făcând aici referire şi la Parlament. Cred că ştiu destul de clar că, din păcate, la momentul actual în România Parlamentul este o masă de manevră pentru diverse partide. Mai mult, cred că este evident că Parlamentul a devenit o formă de depersonalizare a unor decizii controversate. Vrei să exploatezi gaze de şist sau masă lemnoasă, nu-ţi mai asumi tu ca premier decizia, introduci legea în Parlament, aparent se dezbate, rezultă o lege, iar decizia devine depersonalizată. Ai un vinovat colectiv - Parlamentul şi mai puţin nişte responsabili nominali.

- Mai are valoare demisia în România?
- În politică, atunci când ţi s-au închis toate porţile şi eşti pus la zid, este bine să joci cartea demisiei! Această manevră îţi lasă o fereastră să te întorci în politică. Cu ajutorul comunicării politice, demisia poate deveni un act de onoare, iar demisionarul un erou apreciat ca atare de cetăţeni.

- Daţi-ne un exemplu de retragere tactică din politică.
- Mona Muscă a fost un personaj care s-a retras onorabil de pe scena politică. Deşi i se imputau diverse lucruri, eu nu cred că a fost un personaj toxic pentru spaţiul politic românesc. A fost un alt tip de femeie-politician şi cred că demisia ei nu a fost un joc de imagine, ca dovadă că nu s-a mai întors.
A consemnat Anca BURNICHE

Corina Barbaros este lector universitar la Catedra de Ştiinţe Politice-Relaţii Internaţionale şi Studii Europene în cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, de la Universitatea „Al.I.Cuza” din Iaşi. Este autoarea a numeroase articole şi studii în domeniul comunicării politice, marketingului politic şi analizei electorale, dar şi a unor comunicări ştiinţifice prezentate la conferinţe internaţionale (Barcelona, Atena, Berlin, Praga, Zagreb etc.).Corina Barbaros este membru al Asociaţiei Internaţionale de Comunicare (ICA).