Cornul uscat va fi înlocuit de o masă caldă

default

Dimensiune font:

| 30-01-2017 06:00

Laptele şi cornul primite de şcolari ar putea fi înlocuite cu o masă caldă, dacă programul pilot demarat de Guvernul Cioloş şi finalizat de Cabinetul Grindeanu va avea rezultate bune. Copiii şi profesorii din 50 de instituţii de învăţământ vor primi mâncare gătită, ori sandvişuri în anul şcolar 2017-2018, urmând ca programul să se extindă treptat la toate şcolile din ţară

Cornul şi laptele primite de copii ar putea fi înlocuite de o masă caldă pe zi, de care să beneficieze elevii şi cadrele didactice a 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat. Practic, este vorba despre un program pilot gândit în timpul Cabinetului Cioloş şi materializat prin Ordonanţa de Guvern nr. 72/2016, nepusă în aplicare până la acest moment din cauza lipsei normelor metodologice de implementare care nu au mai fost elaborate de fostul Executiv, deşi măsurile au fost gândite să fie luate în anul şcolar 2016-2017. În aceste condiţii, reprezentanţii Guvernului Grindeanu au preluat iniţiativa şi au întocmit şi normele de aplicare, astfel încât măsura venită în sprijinul elevilor să poată fi pusă în aplicare.

Citește și În urma „Centenarului” ne umplem de statui şi cărţi!


La Iaşi, două şcoli vor beneficia de program
Deoarece instituţiile de învăţământ nu beneficiază toate de infrastructura necesară pregătirii unei mese calde pentru elevi şi cadre didactice, autorităţile bagă „în teste” iniţiativa, prin demararea acesteia în câteva instituţii de învăţământ, printr-un program pilot. Astfel, pe zona judeţului Iaşi vor face parte din acest program Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” şi Şcoala Profesională Dagâţa. „Deşi ideea este foarte bună, a trebuit să ţinem cont de implementarea acestei iniţiative. Astfel, am ales Liceul Pedagogic deoarece acesta este în municipiu şi dispune totodată de cantină, motiv pentru care aici nu vor exista dificultăţi în ceea ce priveşte realizarea unei mese calde. La pol opus am mers pe variata comunei Dagâţa deoarece avem acolo o populaţie mult mai săracă, satele acestei unităţi administrativ-teritoriale sunt răsfirate şi nu există la acest moment posibilitatea de a fi preparate alimentele într-o cantină a şcolii. Acolo se va merge pe varianta sandvişurilor sau pe cea a catering-ului”, a declarat Camelia Cavrilă, actualmente parlamentar de Iaşi şi preşedinte al Comisiei de Învăţământ din Camera Deputaţilor.


Ce prevede ordonanţa
Potrivit ordonanţei în baza căreia va fi implementat programul pilot, fiecare elev sau profesor va primi „un pachet alimentar sau o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 7 lei pentru fiecare beneficiar, incluzând şi TVA”.
Potrivit proiectului guvernamental, pachetul alimentar va conţine produse din carne sau lactate, la care se va adăuga şi un fruct. În ceea ce priveşte produsele livrate în regim de catering, acestea trebuie distribuite către şcoli în ziua produceri, în timp ce pentru sandvişuri se dă un termen de 24 de ore.
Potrivit fostei şefe a Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi măsura propusă de legislativ este mult mai indicată decât varianta cornului cu lapte, iar în momentul în care vor fi puse la punct şi măsurile privind programul after-school, cele două programe vor fi corelate. „Nu sunt străine pentru noi acele momente în acre cornul ajungea, din cauza problemelor de transport, cu întârziere la unităţile de învăţământ, nemaifiind astfel atractiv pentru copii. Ei bine, introducerea unei mese calde corelată cu programul after-school ar face mult mai naturală şederea copilului într-o instituţie de învăţământ, unde în prima parte a zilei va parcurge materiile prevăzute de programa şcolară, urmând ca după aceea să aibă anumite activităţi de aprofundare a unor discipline sau activităţi vocaţionale, în funcţie de elev”, explică social-democrata.
Potrivit ordonanţei date de Guvern, elevii ar putea primi ciorbe şi supe, legume cu piept de pui la grătar, mâncare de mazăre cu piept de pui, pilaf cu legume şi ficăţei de pui, piure de morcov cu grătar de pui, mâncare de varză dulce cu friptură la cuptor, ghiveci de legume cu pui, orez cu legume şi pui, sufleu de broccoli cu brânză, cartofi gratinaţi cu piept de pui la grătar, tocană de legume etc, sandvişurile urmând să fie cu unt, şuncă, piept de pui la grătar sau pulpă de pui dezosată, caşcaval şi legume. La capitolul fructe, copiii vor primi mere, pere, caise, piersici, banane, portocale.
Cel mai probabil, acest proiect va i implementat în anul şcolar 2017-2018. Anca BURNICHE
* * *

Instituţiile de învăţământ din Regiunea de Nord-Est cuprinse în acest program sunt:
Iaşi: Şcoala Profesională Dagâţa şi Liceul Teoretic „Vasile Lupu”
Bacău: Şcoala gimnazială „Scarlat Longin” (Dofteana)
Botoşani: Colegiul Tehnologic „Plopenii Mari” (Ungureni)
Neamţ: Liceul cu Program Sportiv (Roman)
Suceava: Şcoala Gimnazială Moldova Suliţa

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei