Cum arată Guvernul Ponta IV
Dimensiune font:
Negocierile pentru formarea unui nou guvern au intrat pe ultima sută de metri. Nu mai puţin de 13 miniştri ar urma să plece din guvern, potrivit unor surse politice citate de agenţiile de presă. De asemenea, unele ministere vor fi comasate şi vor exista în jur de 12 portofolii. Printre cei care vor pleca din guvern se numără ministrul de Finanţe (Ioana Petrescu), al Economiei (Constantin Niţă), al Educaţiei (Remus Pricopie) şi al Societăţii Informaţionale (Răzvan Cotovelea). În schimb, în noul guvern vor intra Andrei Gerea (Economie), Daniel Barbu (Educaţie) şi Graţiela Gavrilescu (Mediu). În noul guvern vor rămâne Darius Vâlcov (Finanţe), Liviu Dragnea (vicepremier, Dezvoltare), Gabriel Oprea (vicepremier, Afaceri Interne), Daniel Constantin (Agricultură), Bogdan Aurescu (Externe), Mircea Duşă (Apărare), Robert Cazanciuc (Justiţie), Rovana Plumb (Muncă) şi Eugen Teodorovici (Fonduri Europene). Noul guvern condus de Victor Ponta va fi supus votului în Parlament.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau