DOCUMENT Rechizitoriul trimiterii în judecată a lui Dan Andronic, Elena Udrea și Ioana Băsescu
Dimensiune font:
Mai multe persoane, printre care Elena Udrea, Ioana Băsescu şi Dan Andronic, au fost trimise în judecată de procurorii DNA, în dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009.
CITEȘTE RECHIZITORIUL DNA AICI
Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (2 fapte) şi spălare a banilor (5 fapte), potrivit DNA.
Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, va fi judecată pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor (2 fapte), iar jurnalistul Dan Andronic este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.
În dosar, au mai fost deferiţi justiţiei Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării, acuzat de luare de mită; Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, acuzat de luare de mită, Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, acuzat de delapidare.
Procurorii susţin că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau