Fără invitaţi politici la „Gala căsătoriei”
Dimensiune font:
În premieră pentru Bacău, Biroului Electoral Municipal a decis ca Primăria să nu invite candidaţi la evenimentele publice
Pentru prima dată, Biroul Electoral Municipal (BEM) Bacău a decis, la sfârşitul săptămânii, că Primăria nu va putea invita la evenimente publice candidaţii la alegerile locale din acest an care deţin funcţii administrative. Practic, cei care-şi vor încerca norocul pentru noi mandate, nu au voie să participe activ la evenimentele organizate în această perioadă sub egida Primăriei Municipiului Bacău.
Decizia BEM îi afectează direct pe candidaţii PNL la Consiliul Local Bacău, fiind vorba despre viceprimarul cu atribuţii de primar interimar Ilie Bîrzu şi viceprimarii Radu Ababei și Raluca Năstase.
Ieri de exemplu, Primăria municipiului Bacău, prin Direcţia de Asistenţă Socială, a organizat un eveniment de acordare a ,,Diplomelor de onoare” și a premiilor pentru familiile din municipiul care au împlinit 50 de la căsătorie, conform Hotărârii Consiliului Local Bacău nr. 126/28.04.2016. Peste 300 de familii au primit câte un premiu în valoare de 500 de lei.
În schimb, BEM a permis PNL să nominalizeze alţi reprezentanţi care să participe la festivitatea de premiere a cuplurilor de vârstnici.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau