Fiii comunei Prisăcani
Dimensiune font:
Autorităţile locale din comuna ieşeană Prisăcani îi încurajează pe foştii locuitori ai acestui cătun să-şi îndrepte gândurile şi paşii spre locurile în care au văzut pentru prima dată lumina zilei. „Ne mândrim cu oamenii de valoare care s-au născut în comuna noastră şi-i încurajăm să vină cât mai des cu putinţă în aceste locuri. Ca drept urmare, am acordat titlul de Cetăţean de Onoare mai multor persoane, ultimul care a primit această distincţie fiind Constantin Chiriac, un adevărat fiu al satului”, declară cu mândrie primarul comunei Prisăcani, Constantin Chirilă (PNL).
Născut în anul 1957 la Prisăcani, Constantin Chiriac a urmat clasele I-VIII la şcoala din comună, după care a părăsit vatra satului pentru a studia actoria. În prezent, ieşeanul este director al Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, dar la sfârşitul săptămânii trecute a poposit în judeţul Iaşi, pentru a-şi revedea locul în care a copilărit. „Fiind prezent în comună, Constantin Chiriac s-a întâlnit cu preotul şi oamenii din sat, dar a acordat o atenţie sporită copiilor, pe care i-a încurajat să participe la un concurs, organizat de dânsul, prin care le-a solicitat acestora să-şi expună în scris ideile despre vatra satului şi modul în care văd ei localitatea peste ani”, explică primarul Chirilă. Potrivit acestuia, din toate ideile celor mici, actorul a ales patru proiecte, pe care le-a premiat. „Locul întâi a fost premiat cu 2.000 de lei, au existat două premii de 1.400 de lei, iar copilul care s-a situat pe locul al treilea a primit 1.000 lei. În acelaşi timp Constantin Chiriac a promis că va organiza acest concurs în fiecare an, numindu-l Premiul actorului”, conchide alesul local.
De-a lungul timpului au mai primit titlul de cetăţeni de onoare ai comunei Prisăcani doctorul Marin Dumitru, poeta Mariana Codruţ şi profesorul Crăciun Boris, care a scris o monografie geografică a comunei Prisăcani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau