Încă un deputat ieşean condamnat definitiv
Dimensiune font:
Judecătorii Curţii Supreme l-au condamnat ieri, definitiv, pe deputatul PNL de Iaşi Grigore Crăciunescu * acesta a primit un an şi zece luni de închisoare, mai puţin decât la prima instanţă
Deputatul PNL de Iaşi Grigore Crăciunescu a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an şi 10 luni de închisoare, pentru conflict de interese. El a fost acuzat că a acordat, pe vremea când era primar al municipiului Paşcani, contracte unor firme în care fiul său era acţionar principal sau administrator. Liberalul a perfectat nouă acte juridice cu societăţi comerciale al căror reprezentant legal era fiul său. Unul dintre actele juridice vizează concesiunea prin încredinţarea unei suprafeţe de teren intravilan, situat vizavi de Primăria Paşcani şi în imediata vecinătate a sediului uneia dintre societăţile comerciale.
Afaceri cu fiul, la preţuri de cinci ori mai mici
Atribuirea suprafeţei de 110 mp de teren s-a realizat prin concesionare directă, fără licitaţie publică, pentru o perioadă de 25 de ani, la un preţ de 219 euro/an, faţă de preţul stabilit într-un proiect iniţial al concesiunii de 1.021 euro/an, pentru construirea unei parcări ce urma să deservească laboratorul de analize medicale care aparţinea familiei edilului. Celelalte acte juridice au avut ca obiect derivat activitatea de publicitate stradală prin panouri publicitare şi/sau totemuri de mari dimensiuni, amplasate pe suprafeţe de teren de la unul până la cinci mp, în zonele cu cea mai bună vizibilitate, cu expunere şi receptare eficiente, atât pentru traficul pietonal, cât şi pentru cel auto şi transportul în comun. „Toate aceste activităţi denotă dorinţa şi diligenţele depuse de inculpat pentru stabilirea unor preţuri preferenţiale pentru societăţile familiei sale şi pentru facilitarea desfăşurării activităţii acestora”, susţineau procurorii.
Condamnare mai mică
Iniţial, Grigore Crăciunescu a fost condamnat la doi ani şi şase luni închisoare cu suspendare. Acum, şi termenul de încercare a fost redus de la şapte la patru ani, iar instanţa a înlăturat aplicarea pedepsei complementare constând în interzicerea exercitării unor drepturi civile - de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de primar ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. Dan CONSTANTINESCU
Grigore Crăciunescu a fost primar al Paşcaniului în perioada 2008-2012; acesta se află la al doilea mandat de deputat pe listele PNL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau