Încă un ieşean în staff-ul lui Iohannis
Dimensiune font:
Prim-vicepreşedintele PNL Mihai Răzvan Ungureanu a fost numit consilier personal al preşedintelui Klaus Iohannis. Informaţia a fost confirmată ieri, 29 decembrie, de purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Tatiana Niculescu-Bran. „Preşedintele României l-a numit pe domnul Mihai-Răzvan Ungureanu consilier personal, funcţie onorifică neretribuită”, a precizat aceasta, pe Facebook. Recent, la Iaşi, Mihai Răzvan Ungureanu declara că nu confirmă, dar nici nu infirmă informaţiile privind posibilitatea de a prelua şefia cancelariei prezidenţiale. „Voi fi aproape de el, indiferent de poziţia mea”, spunea Ungureanu, cu aproximativ o lună în urmă. De altfel, Ungureanu l-a însoţit pe preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu Vasile Blaga, în cadrul primei vizite private în Republica Moldova, după alegerea ca şef al statului. Momentan, Mihai Răzvan Ungureanu este senator şi prim-vicepreşedinte în noul PNL, format din fuziunea dintre PDL şi PNL.
Anterior, a deţinut funcţiile de ministru de externe, director al SIE şi prim-ministru în perioada 9 februarie - 7 mai 2012.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau