Iohannis îşi ia un sfătuitor de taină de la Iaşi
Dimensiune font:
Noul consilier personal al preşedintelui PNL Klaus Iohannis este un liberal ieşean. Fostul şef al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER), Andrei Muraru, a fost numit ieri în această funcţie, potrivit unui comunicat de presă al liberalilor. Muraru a fost şi propunerea PNL Iaşi pentru alegerile europarlamentare, dar pe un loc pe lista naţională (10) ce s-a dovedit a fi neeligibil. Muraru (32 de ani) este doctor în istorie (Universitatea „Al.I.Cuza”) şi a condus IICCMER în perioada 2012 - 2014. Muraru a fost consilier şi al fostului lider al PNL, Călin Popescu Tăriceanu. În perioada 2006 - 2009, el a făcut parte din Cancelaria primului-ministru şi, în acelaşi timp, era consilier şi al directorului general al Arhivelor Naţionale ale României.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau