Laicu sare la gâtul „trântorului” Ivan
Dimensiune font:
Laicu face un pas în faţă pentru a comunica în numele PSD Iaşi, făcându-l albie de porci pe Cătălin Ivan
Fostul consilier judeţean Ovidiu Laicu loveşte din nou, cu un comunicat de presă menit să-l scoată în afara stângii ieşene pe europarlamentarul Cătălin Ivan, cel care a anunţat că lucrează împreună cu „o echipă” de pesedişti la un program menit să ofere o alternativă oamenilor din partid sătui de actuala formă de conducere a lui Dragnea şi nu numai. „Acest trântor oportunist induce cu bună ştiinţă, în eroare opinia publică din Iaşi şi din România, pălăvrăgind despre o imaginară construcţie politică în PSD, în condiţiile în care dânsul nu mai este de mulţi ani membru al partidului, fiind exclus de către forurile naţionale. Îmi asum această poziţie fermă, ca urmare a faptului că numeroase organizaţii PSD din colegiul 6, dar şi din celelalte colegii din judeţul Iaşi, au transmis semnale de revoltă şi indignare legate de ultimele declaraţii abuzive ale acestui europarlamentar exclus din PSD care nu urmăreşte decât compromiterea şi distrugerea celui mai puternic partid politic din România”, este de părere Laicu, acesta comunicând în numele partidului din postura de vicepreşedinte al organizaţiei de la Iaşi.
Potrivit comunicatului remis de Laicu, deputatul Silviu Macovei, responsabil pe colegiul 2, din care face parte organizaţia Dobrovăţ, structură la care europarlamentarul susţine că s-a transferat şi este membru cu acte în regulă, şi Vasile Câtea, secretarul organizaţiei judeţene a PSD, sunt obligaţi să facă publice dovezile potrivit cărora Cătălin Ivan este sau nu membru cu drepturi depline al PSD.
Reamintim că europarlamentarul Cătălin Ivan a declarat, la finalul săptămânii trecute, că lucrează la un proiect, pentru PSD. „Lucrăm deja la un nou proiect politic pentru PSD, în interiorul partidului. Cred că nu ai voie să critici dacă nu pui măcar o soluţie în loc. L-am tot criticat pe Liviu Dragnea pentru modul închis, autoritar spre dictatorial, în care conduce partidul, pentru lipsa de viziune şi de direcţie din ultimul timp”, a declarat Ivan. Anca BURNICHE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau