Marcel Ciolacu spune că "nici premier nu mi-am dorit să ajung", când este întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale

12

Dimensiune font:

| 03-12-2023 00:20

"E foarte greu când ai atâtea provocări, sunt atâtea decizii amânate, suntem într-o dinamică foarte mare să închidem negocierile cu PNRR-ul, cu jaloanele, cu reformele. Eu am intrat în această coaliție alături de colegii mei din Partidul Social Democrat pentru că am considerat că această guvernare după 3 ani de rateu, să fim corecți, este despre economie și despre reforme", a declarat Marcel Ciolacu la Realitatea Plus, într-un interviu moderat de Anca Alexandrescu.

"Nu mi-am dorit nici să fiu premier"

Marcel Ciolacu a fost întrebat dacă o să candideze pentru președinție.

"Nu-mi aduc aminte în ultimul timp să fi avut măcar o oră să mă uit pe Netflix pentru că ajung târziu. Discuția trebuie s-o am în primul rând cu colegii mei. Nu poți să iei decizii fără cifre sau fără să mergi pe stradă. Nu mi-am dorit să fiu nici premier. Când eram consilier local la Buzău nu am avut o proiecție că o să ajung președintele PSD. Sunt lucruri care este bine să vină de la sine, dacă ele sunt destinate către tine. Nu sunt foarte convins, partidul e cu președintele cât timp e președinte, când nu mai este președinte, nu mai e cu președintele. Am văzut filmul acesta de 4 ori.

Lumea s-a schimbat, noi toți ne-am schimbat. Avem o obligație în acest moment de a ține ritmul cu o dinamică pe care n-am mai întâlnit-o, niște provocări geostrategice, atât regionale cât și mondiale. O generație care ne împinge din spate, care ne înțelege din ce în ce mai greu, cu foarte mulți români plecați în străinătate. Nu poți să vii să te ridici cu pretenții cu niște șmecherii care se făceau în '92, este altă provocare", a explicat Marcel Ciolacu.

Hellvig, preferat ca adversar politic

În ce priveşte o postare recentă a fostului director SRI Eduard Hellvig, care a scris că "România ordonată, fără să fie şi coordonată, riscă să se transforme într-un proiect cu nume frumos, dar cu un conţinut dezordonat, precum nişte covrigi fără o sârmă unificatoare", Ciolacu a replicat că nu a considerat acest text un atac.

"Eu cred că avem nevoie de o Românie ordonată. Eu nu am luat-o ca pe un atac. Sunt ferm convins că o Românie ordonată nu poate să fie decât dacă este şi o Românie coordonată. Sunt ferm convins, mai ales în contextul actual. PSD de obicei voia să ia totul, să câştige totul, să aibă totul şi a văzut că a pierdut toate alegerile. (...) Îmi convine ca şi adversar politic domnul Hellvig. Devine mai dinamică... (...) Am zis că îmi convine, nu am nicio problemă. Decizia PNL. Momentan, preşedintele PNL este domnul Ciucă. (...) Să ştiţi că am un partener corect în Nicolae Ciucă şi Nicolae Ciucă are un partener corect în mine", a spus el.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Marcel Ciolacu jubilează după o vizită la Foșcani: 'Se intră într-un ritm mare de dezvoltare'
18/05/2024 20:40

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, după vizita pe care a făcut-o sambătă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf.Pantelimon Focşani, că se intră intr-un ritm mare de dezvoltare. Şeful Executivului a ad ...

Mircea Geoană desființează sistemul de vot din România: 'Este cel mai primitiv din toată Europa / Ce e asta? Nu ştiu să protejez datele?'
18/05/2024 20:11

Sistemul de vot din Romania este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sambătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din Romania, care a avut loc la Palatul P ...

 Dana Budeanu:Zero București
18/05/2024 19:59

Acest articol nu este despre candidati sau despre cine merita sa conduca capitala Romaniei. Singurul scop al cuvintelor asternute in acest text este acela de a constientiza unde am ajuns cu adevarat. Nu vrem sa ...

Un ministru maghiar îi trimite la naiba, de la Oradea, pe șefii de la Bruxelles
18/05/2024 00:21

Ministrul ungar al Constructiilor si Transporturilor, Lázár János, a lansat critici vehemente la adresa liderilor Uniunii Europene, in timpul unui eveniment de campanie al UDMR desfăsurat la Oradea. Confor ...

Zelenski manifestă aceeași poziție ca Putin. Ideea avansată de Macron și Xi Jinping, pusă sub semnul întrebării: 'Îmi sună ca o poveste neviabilă'
17/05/2024 21:02

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a manifestat vineri rezerve faţă de ideea unui armistiţiu in războiul cu Rusia in timpul desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris, după ce mai devr ...

Ionuț Popovici (PSD): Noaptea minții la Reșița. Au asfaltat pe șinele de tramvai
17/05/2024 20:56

Video viral in Resita, acolo unde o investitie importantă, realizarea unei linii de tramvai, s-a transformat intr-un calvar pentru cetăteni si un prilej de ironie caustică pentru internauti. Avand in veder ...

Ciolacu, sarcastic cu angajaţii din Guvern care sunt în grevă japoneză: Am promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie
17/05/2024 20:47

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie intre angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, intrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din E ...

România, a doua cea mai mare putere economică din estul Europei - 'Nu o spunem noi, o spun alţii', afirmă Nicolae Ciucă
17/05/2024 20:41

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la evenimentul de lansare a candidaţilor liberali din judeţul Mureş, că instituţiile de evaluare din Europa şi America dau Romania ca fiind a doua cea m ...

Ciolacu vine la Iași, să vadă locul în care vor apărea Polivalenta și Spitalul Regional
17/05/2024 09:14

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, se va afla vineri, 17 mai, in vizită in două din judeţele Moldovei - Iaşi şi Neamţ. În prima parte a programului, prim-ministrul se va depla ...

Iohannis vs Rutte, la șefia NATO: Întrebarea la care Mircea Geoană a refuzat categoric să răspundă!
17/05/2024 06:47

Secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană, se arată increzător că ţările membre ale Alianţei vor ajunge ”in timp util” la un consens cu privire la succesorul lui Jens Stol ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei