Mobilizare totală în tabăra pesedistă
Dimensiune font:
Social-democraţii ieşeni s-au mobilizat şi au trecut la creionarea organigramei de campanie care angrenează în echipa organizatorică peste 450 de membri de partid. Liderul acestora este Bogdan Balanişcu, cel care a stat în spatele campaniei electorale a primarului Mihai Chirica la alegerile locale
Apropierea alegerilor parlamentare îi determină pe activiştii de partid să se mobilizeze, creionându-şi organigramele pentru campania electorală care stă să înceapă, în urma acesteia urmând să se bată în cuie noua structură a Parlamentului. În aceste condiţii, social-democraţii ieşeni „au făcut prezenţa” membrilor de partid şi au început să împartă responsabilităţile pentru lupta electorală, conturându-şi astfel organigrama de campanie.
Structuri de campanie ample, într-un partid dodoloţ
Având în vedere că tabăra stângii este foarte numeroasă la Iaşi, liderii PSD au putut pune la punct o organigramă de campanie amplă, care să acopere toate unităţile administrativ-teritoriale din judeţ. Cel care va gestiona însă pregătirile pentru alegerile generale din 11 decembrie va fi Bogdan Balanişcu, membru cu vechime în partid. „Organigrama de campanie a fost gândită astfel încât să fie sincronizată cu staff-ul central de la Bucureşti, având echipe mai mici de campanie la nivelul fiecărui colegiu. Mai mult, în afara acestor structuri noi avem reprezentanţi în fiecare unitate administrativ-teritorială care se vor ocupa de materialele electorale, care vor fi prezenţi în secţiile de votare în ziua alegerilor, pentru a ne asigura că acestea se vor desfăşura respectându-se cadrul legal, la aceştia adăugându-se şi reprezentaţi care să se ocupe de raportări prin SMS-uri, acolo unde va fi cazul”, explică şeful de campanie al social-democraţilor, Bogdan Balanişcu.
Aşa cum era de aşteptat, coordonatorul politic al acestei campanii este Mihai Chirica, de comunicarea cu primarii din teritoriu urmând să se ocupe Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean, şi Victorel Lupu, vicepreşedintele instituţiei judeţene, aceştia din urmă fiind cei mai în măsură să-i mobilizeze pe aleşii locali să „muncească” pentru viitoarele alegeri, scopul suprem al stângii fiind obţinerea guvernării.
Urmărind organigrama de campanie a social-democraţilor, observăm că fostul consilier judeţean Paula Vornicu şi Costel Moraru se vor ocupa de materialele electorale, în timp ce pesedista Petra Carp şi Ioan Grigoriu vor sta cu ochii pe banii partidului, ocupându-se de latura financiară a campaniei.
Cel mai vechi membru de partid, Călin Ştefan, împreună cu secretarul Vasile Cîtea vor fi responsabili de militanţi şi vor avea grijă ca totul să meargă ca pe roate în ziua votului.
Având în vedere că PSD are structuri bine înţelenite în toate colţurile judeţului, pe fiecare colegiu în parte au fost construite substructuri, formate din trei pesedişti, care vor bate la pas comunele aflate în subordine şi vor avea grijă ca proiectele social-democrate şi candidaţii pentru parlament să fie cunoscuţi de electorat.
În ceea ce priveşte vizitele în teritoriu ale suitei pesedite de la nivel central, acestea se anunţă a fi repetate, dat fiind că Liviu Dragnea şi-a arătat disponibilitatea de bate ţara în lung şi-n lat până la alegeri. Şi calendarul evenimentelor organizate de pesediştii ieşeni se anunţă bogat, aceştia având de gând să marcheze şi lansarea oficială a candidaţilor în lupta electorală.
În campania pentru alegerile din iarnă, pesediştii ieşeni susţin că nu vor uita de societatea civilă, studenţi şi pensionari. Anca BURNICHE
* * *
7 deputaţi şi 3 senatori
acesta este numărul de parlamentari pe care social-democraţii vor să-l scoată, cu tot cu redistribuiri
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau