Nicolae Bănicioiu: „Într-un dezastru nu există abordări ideale!” EXCLUSIV

default

Dimensiune font:

| 03-11-2016 05:35

Fostul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, deschide o rană adâncă în inima românilor, vorbind despre tinerii din Colectiv, dezminţind deopotrivă acuzaţiile care i se aduc. Mai mult, pesedistul trage un nou semnal de alarmă cu privire la faptul că, după un an de zile de la infernul din capitală, în România pacienţii cu arsuri grave sunt plimbaţi de la o unitate medicală la alta, până ce mor sau li se aprobă transferul peste hotare. În ceea ce priveşte Spitalul Regional de Urgenţă, Bănicioiu îşi asumă în faţa ieşenilor că va lucra pentru realizarea acestei investiţi

- Apariţia dumneavoastră pe lista PSD Iaşi a fost impusă de Liviu Dragnea?
- Eu nu cred în implicarea domnului Dragnea în a le spune celor de la Iaşi ce să facă. Cred într-o consultare şi în faptul că m-au dorit lângă ei în acest demers electoral şi în cel postelectoral. Scopul apariţiei mele pe lista PSD de la Iaşi este de a reuşi să punem în practică nişte chestiuni cât mai pragmatice pentru ieşeni, aşa cum este Spitalul Regional de Urgenţă. Deşi toată lumea şi l-a dorit, nimeni nu a făcut nimic pentru el. În anul 2007 România, condusă de o guvernare liberală şi cu un ministru foarte longeviv la Sănătate (Eugen Nicolaescu -n.r.), a avut posibilitatea de a cere fonduri europene, dar a uitat să facă acest lucru. S-a aşteptat până în 2014, când am ajuns şi eu pasager la Ministerul Sănătăţii, pentru a cere finanţarea pentru care am negociat mai multe luni şi am reuşit să obţinem 300 de milioane de euro, pentru cele trei spitale, fixate la Iaşi, Cluj şi Craiova. Practic, am adus 300 de milioane aici în ţară, dar imediat după plecarea Guvernul (Ponta-n.r.) lucrurile au stagnat, deşi atunci când pică un guvern proiectele nu mor, mai ales că nu era vorba despre o investiţie politică.


- La Iaşi au fost multe disensiuni pe tema amplasamentului Spitalului Regional şi foarte multe bâlbe deopotrivă. Unde s-a greşit?
- Eu nu vreau să intru în detalii de locaţie, însă am constatat că din momentul în care a venit acest Guvern tot analizează. Ideea este că dacă mai analizează foarte mult, vorbind aici de ordinul a câteva luni, vom pierde posibilitatea de a face spitalul. Aceşti patru ani în care se poate realiza spitalul, fiind vorba de licitaţii, construcţie şi procedurile de dotare, sunt foarte puţini. Unitatea medicală ar trebui să se termine undeva în anul 2020, iar dacă nu începe efectiv licitaţia în ianuarie a lui 2017 sunt foarte reticent că spitalul mai poate fi făcut şi atunci banii vor fi pierduţi.


- Îşi asumă Nicolae Bănicioiu proiectul Spitalului Regional de Urgenţe în faţa ieşenilor şi nu numai?
-
Eu îmi asum proiectul Spitalului Regional şi mi l-am asumat de la început, cât am fost la Minister. Îl sprijin şi pe actualul ministru (Vlad Voiculescu-n.r.) în implementarea acestui proiect şi pe cel care va veni după 11 decembrie. Scopul meu ca deputat va fi acela da construi spitalul, acesta fiind motivul prezenţei mele alături de Organizaţia PSD Iaşi.


- La Iaşi a fost lansată o petiţie împotriva dumneavoastră, imaginea lui Nicolae Bănicioiu fiind asociată cu incendiul de la Colectiv. Ce vă reproşaţi că nu aţi făcut pe vremea în care aţi fost ministru?
- Sistemul sanitar nu este al unui partid, motiv pentru care nici lacunele sale nu trebuie puse pe seama unei formaţiuni politice sau a unui om. Întrebarea este de ce în 26 de ani în ţara nostră nu s-au construit spitale sau de ce reabilitările făcute au fost doar în Guvernul PSD, dacă suntem atât de contestaţi? Referitor la Colectiv şi colegii liberali îşi vor da seama la un moment dat că nu eu am fost la originea incendiului, ba, mai mult, că eu şi colegii mei am făcut tot ce a fost omeneşte posibil să salvăm cât mai mulţi oameni. Evident că sunt foarte multe de reproşat pentru că într-un dezastru nu există abordări ideale, dar lucrurile s-au răstălmăcit atât de mult...Vreau să lămuresc odată pentru totdeauna că eu nu am spus niciodată că România are posibilităţi medicale mai mari decât alte ţări europene. Mai mult, am apelat la ajutor extern încă din primul moment, din noaptea incendiului au fost primele apeluri pentru ajutor extern, chiar dacă astăzi sunt scoase în prim-plan numai minciuni. Un alt lucru de care trebuie ţinut cont este că, la acel moment, era vorba de stabilizarea victimelor la faţa locului! S-a reproşat că oamenii au fost ţinuţi în spaţii „improprii”, dar nu există nicio ţară europeană care să poată asigura acest lucru (făcându-se referire la o unitate medicală care să poată asigura îngrijirea a peste 50 de arşi- n.r.), având în vedere că cel mai mare număr de locuri pentru arşi (de natura celor care au fost prinşi în Colectiv-n.r.) este de 20 de persoane. Oamenii aceia nu au avut nevoie de ajutor în zile separate, au fost toţi odată! Ni s-a zis că nu i-am transferat în primul moment, dar niciun doctor nu ne dădea acordul pentru că oamenii nu erau stabilizaţi. Unde era să-i transferăm... Vă dau un exemplu: România, după Colectiv, a avut câteva cazuri de mari arsuri, oamenii au fost mutaţi prin spitale şi, la un moment dat, s-au stins. Atunci am avut o capacitate, pe care noi am folosit-o, dar cu aceşti oameni plimbaţi de colo-colo ce s-a întâmplat? Mie îmi pare rău că nu s-a învăţat nimic, că am ajuns în situaţia în care am avut un singur mare ars în capitala României, l-am plimbat pe la toate spitalele, a fost refuzat de toate spitalele şi a trebuit dus la Sofia. Dacă aceasta este soluţia, am mari dubii de ceea ce s-ar întâmpla într-o situaţie similară. Gândiţi-vă că pentru un singur pacient în starea celor de la Colectiv era nevoie de 7 chirurgi!


- După Colectiv, oamenii au ieşit în stradă revoltaţi pe sistem, pe clasa politică...

- Nu pot face aprecieri legate de părerile oamenilor, poate atunci au crezut că trebuie să plece Guvernul PSD, dar au fost şi foarte multe instigări. Mulţi au încercat să capteze supărarea oamenilor şi s-o folosească, dar plecarea noastră (a cabinetului Ponta- n.r.) nu m-a supărat. A fost o presiune atât de mare pe noi încât la un moment dat am rămas cam singur pe acolo... Eu cred că nişte oameni au tendinţa de a căuta vinovaţi în rândul salvatorilor, a celor care fac ce pot, în loc să meargă la origini.


- Aţi vorbit de demisie. Observ în România un trend al solicitării demisiilor de fiecare dată când apare un blocaj. Cum vi se pare acest comportament încurajat în primul rând de politicienii aflaţi în opoziţie?
- Noi ne-am dat demisia atunci pentru că nu am vrut să fim contra poporului, deşi poporul nu era atât de contra noastră! Vă reamintesc că în acea perioadă noi nu am vrut ca jandarmii să intervină la proteste şi cred că a fost o decizie corectă, dat fiind că era un mod al oamenilor de a-şi manifesta nemulţumirea. Am văzut că astăzi jandarmii intervin fără probleme împotriva manifestanţilor, având aici exemplul celor din capitală care cereau unirea. Din păcate, în România contează cine „comunică” mai bine, decât faptele oamenilor.


- După plecarea Cabinetului Ponta la guvernare au venit tehnocraţii. Cum îi vedeţi dumneavoastră pe aceşti „puri ai politicii”, dat fiind că în ultima perioadă observăm că tot mai mulţi se asociază cu diferite formaţiuni de pe eşichierul politic?
- A fost un concept de marketing politic şi am dubii că mai crede cineva în ideea de „tehnocraţie”. În România, nu a fost niciun moment un guvern tehnocrat, ci o altă formă de guvernare politică. Democraţia este în general făcută de votul oamenilor, iar astfel de guverne este o măsură de criză... Din păcate, în România criza a ţinut un an întreg.


- Cum au mers lucrurile în Sănătate după căderea Guvernului Ponta?
- O să vă răspund cu un exemplu: după alegerile prezidenţiale, am hotărât să mărim salariile cu 25% şi am fost făcuţi populişti şi acuzaţi că vom distruge bugetul. Acum, la un an şi jumate de la implementarea acelei hotărâri, bugetul a rezistat, oamenii îşi iau şi acum banii şi constatăm că Ministerul Sănătăţii dă înapoi la buget vreo 500 de milioane, care le-au rămas şi nu au ştiut să-i cheltuiască, nu i-au investit în spitale, în infrastructură medicală.


- După nenorocirea de la Colectiv a ieşit la iveală problema infecţiilor nosocomiale. Din ce ştiu, astfel de situaţii pot fi rezolvate doar dacă spitalul este „ras de pe faţa pământului”...
- Din păcate şi problema acestor infecţii este tratată tot politic şi superficial. Singura soluţie viabilă este de a face spitale de la 0, restul sunt măsuri de moment şi păcăleli. Reabilitezi o unitate medicală pentru ca medicii să-şi desfăşoare activitatea în condiţii bune, până ridici un spital nou, european!


- România „exportă” medici. Cum putem stopa acest fenomen?
- În primul rând ar fi trebui continuată acea politică de creşteri salariale, care se încadra într-un plan mai amplu de dublare a salariilor. Mai mult, până nu vom dota spitalele, vom avea o mare problemă, pentru că mulţi pleacă din caza lipsei echipamentelor şi a locului de muncă. Să nu uităm că astăzi posturile în sănătate sunt din nou blocate, acesta fiind încă un „câştig” al guvernării tehnocrate...
A consemnat Anca BURNICHE

* * *
„PSD nu este un partid comunist. Eu la căderea comunismului aveam 10 ani, iar astăzi mă face pe mine comunist domnul Blaga, care la acea vreme era secretar la PCR. Noi nu am comunicat bine de-a lungul timpului, de aceea am primit o etichetă”
- Nicolae Bănicioiu
* * *
„Mie îmi pare rău că nu s-a învăţat nimic, că am ajuns în situaţia în care am avut un singur mare ars în capitala României, l-am plimbat pe la toate spitalele, a fost refuzat de toate spitalele şi a trebuit dus la Sofia”
- Nicolae Bănicioiu

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei