O căruţă de negociatori pentru un împrumut!
Dimensiune font:
Plenul Consiliului Judeţean Iaşi a decis, în unanimitate, ca preşedintele instituţiei, Maricel Popa, şi vicepreşedintele Victorel Lupu să negocieze, în primă instanţă cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi cu Trezoreria Statului pentru a contracta împrumutul necesar demarării lucrărilor de infrastructură rutieră prevăzute în MasterPlanul de drumuri judeţene. Din dorinţă de afirmare, din hazard ori din pură neştiinţă, în timpul şedinţei au existat consilieri care au propus ca fiecare partid să aibă reprezentant în echipa de negociere. Unul dintre cei mai sonori pe această speţă a fost pemepistul Alin Aivănoaei care, de când a părăsit fotoliul de vicepreşedinte al CJ Iaşi deţinut în mandatul trecut şi susţinut cu sprijinul PSD, are ceva de completat la fiecare decizie a stângii. Nemulţumit de rumoarea care a cuprins sala de şedinţă, noul şef al judeţului le-a dat mână liberă consilierilor în ceea ce priveşte „comisia de negociere” cu băncile. „Dacă doriţi, fiecare dintre dumneavoastră poate face parte din această comisie. Puteţi merge cu toţii!” le-a zi Popa consilierilor. Adevărul este că un astfel de scenariu ne-ar face fruntaşi pe scara penibilului, deoarece nu pot închiria un autocar să pleci cu căţel şi purcel să negociezi cu reprezentanţii BEI sau BERD.
Ceea ce n-au a înţeles pemepistul, şi nici cei care i s-au alăturat, este faptul că într-o primă etapă se formează delegaţia pentru o discuţie preliminară cu cele trei instituţii, după care negocierea propriu-zisă va fi între bancă şi delegaţia CJ Iaşi. Abia în această echipă îşi are rostul să fie implicaţi consilieri din partea tuturor formaţiunilor politice prezente în Plen. Anca BURNICHE
* * *
„Cred că o negociere colectivă în care să fie amestecat şi Executivul (reprezentat de Popa şi Lupu) şi politicul nu va obţine rezultatul optim planificat. Cel care negociază cu noi trebuie să vadă că aici există unitate, responsabilitate şi precizie în ceea ce se discută” - Cristian Stanciu, liderul consilierilor judeţeni PSD
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau