PC intră sub siglă proprie în alegeri
Dimensiune font:
Conservatorii candidează sub siglă proprie la viitoarele alegeri din 2015, respectiv alegerile locale din anul 2016
Sigla Partidului Conservator va fi prezentă pe buletinele de vot atât la alegerile locale din 2015, acolo unde acestea se vor organiza, cât şi la cele din 2016. „În martie 2015, toţi membrii Consiliului Naţional al PC vor aproba, prin vot, ca la alegerile locale să candidăm singuri, sub siglă proprie, fără a mai face alianţă cu altă formaţiune politică”, a declarat Vasile Şalaru, preşedintele PC Iaşi. Decizia a fost luată ieri, în cadrul şedinţei Biroului Executiv al partidului.
Cei trei muşchetari ai PC şi Daniel Constantin
O altă prioritate a conservatorilor este aceea de a-şi promova mai mult oamenii partidului. „Am solicitat ca vectorii de imagine ai partidului să fie Daniel Constantin, domnul profesor Irinel Popescu, senatorul Ilie Năstase şi primarul sectorului 4, Cristian „Piedone” Popescu”, a punctat şeful PC Iaşi, Vasile Şalaru. Potrivit acestuia, promovarea „celor trei muşchetari” ai partidului în frunte cu Daniel Constantin va fi reluată, deoarece pe toată perioada campaniei prezidenţiale PC l-a susţinut pe Victor Ponta, acesta fiind candidatul unic pentru Cotroceni dat de alianţa PSD-UNPR-PC.
De asemenea, conservatorul Vasile Şalaru a ţinut să precizeze faptul că la nivel central sau judeţean nu există niciun fel de intenţie de colaborare cu Partidul Liberal Reformator (PLR). „Există doar un protocol de colaborare la nivel parlamentar, care a fost făcut în septembrie, întrucât parlamentarii domnului Tăriceanu trebuiau să activeze într-un grup, iar partidul dumnealor, nefiind încă înregistrat, nu aveau unde”, a conchis şeful PC Iaşi, Vasile Şalaru, spulberând ideea unei posibile alianţe între cele două formaţiuni politice la Iaşi.
* * *
„În martie 2015, toţi membrii Consiliului Naţional al PC vor vota ca la alegerile locale să candidăm singuri, sub siglă proprie, fără a mai face alianţă cu altă formaţiune politică”- Vasile Şalaru, preşedintele PC Iaşi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
mira
Nov 26, 2014
mos bodranga ?mergi acasa si lasa politica ! la pensieeeee !
Adauga comentariul tau