PC şi PLR pun bazele unei viitoare alianţe
Dimensiune font:
PC şi PLR au format un singur grup parlamentar * la noul grup au aderat zeci de deputaţi şi senatori care, până în prezent, erau neafiliaţi sau independenţi
Liberalii lui Călin Popescu Tăriceanu şi PC şi-au unit forţele în Senat. PLR şi PC au format un singur grup parlamentar, deşi reprezentanţii opoziţiei politice spun că acest lucru este împotriva regulamentelor. „Grupul Partidului Conservator nu poate să îşi schimbe numele. Grupurile sunt definite. Pot primi în structura grupului orice alte persoane. PSD nu poate să se numească PSD — UNPR — PC fiindcă a mers pe structura acestui grup, PSD. Nu poate să îşi schimbe numele pe întregul mandat”, a spus Dumitru Oprea, liderul senatorilor PDL. Parlamentarul ieşean a adăugat că, după alegerile din 2012, au fost înregistrate grupurile politice în funcţie de „doleanţele” celor care au pornit o fuziune sau o alianţă electorală.
Tăriceanu: „Ce nu este interzis este permis”
La rândul lui, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, le-a solicitat reprezentanţilor PC-PLR să spună în baza cărui articol din Regulamentul de funcţionare al Senatului s-a operat modificarea denumirii grupului PC. „Să ne spuneţi şi cum vine denumirea asta liberal-conservator, că mie mi se pare noaptea minţii”, a afirmat Haşotti. În replică, Tăriceanu a răspuns că nu este niciun articol în Regulament care să interzică denumirea grupului, iar „ceea ce nu este interzis este permis”. „Grupul PC a fost ales la alegeri şi are nouă membri, aşa încât el este legal constituit. Ca senatori independenţi, noi am aderat la grupul respectiv. Care este problema?”, a completat preşedintele Senatului. Prin constituirea grupului PC-PLR, acesta a devenit al treilea grup parlamentar ca pondere în Legislativ. Tăriceanu a negat că ar fi vorba de o alianţă politică între cele două partide. „Nu este o înţelegere între partide, ci strict la nivelul grupurilor parlamentare care au decis să se unească pentru a căpăta mai multă forţă”, a conchis Tăriceanu. În schimb, liderul PC Daniel Constantin a anunţat că, în funcţie de rezultatele cooperării parlamentare dintre PC şi PLR, care vor fi concretizate într-un program „Măsuri de centru-dreapta pentru România”, este posibilă dezvoltarea parteneriatul „şi în alte dimensiuni”. Totodată, acsta a mai susţint că este necesară o alternativă conservator-liberală credibilă, care să compenseze „inflaţia de candidaţi şi politruci proclamaţi formal de dreapta, dar subordonaţi informal preşedintelui Traian Băsescu”. Dan CONSTANTINESCU
Prin constituirea grupului liberal-conservator (PC-PLR), acesta a devenit al treilea grup parlamentar ca pondere în Senat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau