PDL merge la CCR cu noua lege privind achiziţiile în sănătate
Dimensiune font:
Democrat-liberalii vor sesiza Curtea Constituţională privind ordonanţa emisă de Guvern prin care achiziţiile publice în sănătate vor fi realizate la nivel central. „Mă alătur mesajului transmis de la Suceava actualilor guvernanţi de către preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, potrivit căruia dacă nu se remediază curând situaţia deplorabilă din sistemul sanitar, se vor organiza proteste. Pe bună dreptate, pentru că aşa nu se mai poate!”, a spus deputatul PDL de Iaşi, Camelia Bogdănici. Parlamentarul ieşean a susţinut că deciziile din ultima perioadă luate de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, riscă „să producă un adevărat colaps al sistemului sanitar”. „Sistemul medical nu mai poate funcţiona în baza unor decizii haotice care bulversează pe zi ce trece funcţionarea acestuia”, a mai declarat deputatul de Iaşi. (A. Andrei)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau