Congresul PNL: Antonescu si Iohannis, de la prieteni la adversari. Vot dupa dictare la esalonul 2

default

Dimensiune font:

| 28-06-2014 20:02

Delegatii liberali din toata tara s-au reunit sambata, in a doua zi de Congres, pentru a-si alege noua conducere. Daca votul pentru desemnarea lui Klaus Iohannis ca presedinte a fost cu final asteptat, acesta castigand in fata luiIoan Ghise cu o majoritate covarsitoare, au existat si momente surpriza.

Astfel, primul anunt facut de noul sef al liberalilor a fost unul care a ridicat sala in picioare. Iohannis le-a spus celor prezenti, inainte de votul pe fuziunea cu 
PDL, ca democrat-liberalii au fost de acord ca noua formatiune ce va rezulta din aceasta alianta sa se numeasca PNL. Evident, dupa acest anunt, fuziunea a primit un vot pozitiv, doar 6 liberali impotrivindu-se in continuare.

Reactia liderilor PDL nu a intarziat sa apara. In vreme ce prezidentiabilul democrat-liberalilor,
Catalin Predoiu, a aflat de la televizor despre aceasta masura, alte voci din partid au aratat ca nu s-a discutat deloc despre aceasta masura. Acum, fuziunea intre PDL si PNL este pusa sub semnul intrebarii.

Un alt moment ce i-a animat pe delegatii liberali prezenti la Congres a fost cel legat de nominalizarea candidatului la prezidentiale, in cursa inscriindu-se atat Klaus Iohannis, cat si 
Crin Antonescu. Schimbarea de situatie a avut loc dupa ce Iohannis s-a razgandit si a retras rezolutia, anuntand ca aceasta decizie va fi luata cu o alta ocazie.

Ziare.com v-a prezentat, in format LIVE TEXT, desfasurarea evenimentelor de la Palatul Parlamentului:

20:29 - Vicepresedintele PMP, deputatul 
Petru Movila, il critica pe proaspatul presedinte liberal, Klaus Iohannis. Movila sustine ca daca PSD i-ar fi dat lui Klaus Iohannis postul de vicepremier, actualul lider al liberalilor "nu ar fi avut niciodata in cap" o constructie de dreapta, precizand ca la Congresul de salmbata al liberalilor s-a vazut cat respect au liberalii fata de PDL.

20:00 - 
Elena Udrea nu vede cu ochi buni relansarea PNL si fuziunea cu PDL. "Sa nu uitam trecutul recent: liberalii, parte a coalitiei raului in Romania!", scrie liderul PMP intr-o postare pe blog.

19:40 - Deputatul PNL Gratiela Gavrilescu si-a anuntat demisia din partid, aceasta reclamand ca la Congres "s-a votat dupa cum era aranjat si biletele au circulat" si precizand ca se va alatura partidului liberal pe care il va fonda 
Calin Popescu Tariceanu.

 LIVE TEXT

19:30 - Vicepresedintele PDL Ioan Oltean a declarat, la Digi 24, ca PDL nu a acceptat ca noul partid care va rezulta din fuziunea cu PNL sa poarte numele PNL. Potrivit acestuia, afirmatiile facute de Klaus Iohannis sunt "un pas urias spre esecul fuziunii".

19:16 - "Nu stiu cine i-a promis domnului Iohannis si nu stiu cine l-a mandatat sa preia PDL la cheie, dar de astazi va avea o problema cu PDL-ul",a declarat, la randul sau, deputatul liberal 
Cezar Preda.

19:00 - Fostul presedinte al PDL, 
Emil Boc, a declarat sambata ca nu ar renunta la numele formatiunii, in cazul aliantei cu PNL, deoarece PDL are un blazon de aparat, conform Agerpres.

18:50 O alta varianta de "biletel" care a circulat printre delegatii PNL.



18:20 - Deputatul PNl 
Ludovic Orban l-a laudat, sambata seara, pe noul presedinte al Partidului National Liberal, insa a profitat de ocazie si l-a criticat pe Crin Antonescu, pe care l-a catalogat drep "inconsecvent".



18:00 - Sala de la Palatul Parlamentului s-a golit. In continuare se numara voturile pentru vicepresedinti.



17:42 - Klaus Iohannis se pozeaza cu putinii membri PNL ramasi in sala. Nu raspunde intrebarilor jurnalistilor, precizand ca dupa Congres va sustine o declaratie de presa.



17:29 - S-au sigilat urnele. Se numara voturile pentru vicepresedintii PNL. Numaratoarea se estimeaza ca va dura in jur de 2 ore. Delegatii liberali isi consulta "biletul" care le indica pe cine trebuiau sa voteze.



17:10 - S-au deschis balcoanele de la Palatul Parlamentului. Sala este goala, delegatii PNL urmaresc de pe balcon concertul din Piata Revolutiei.

16:55 - Pe holurile de la Palatul Parlamentului, liberalii isi fac ultimele calcule si consulta din nou biletelul cu vicepresedintii pe care ar fi trebuit sa ii voteze.



16:44 - 
Catalin Predoiu, prim-vicepresedintele si prezidentiabilul PDL, l-a atacat, sambata dupa-amiaza, pe Klaus Johannis dupa ce acesta a anuntat ca PDL a fost deacordca noua formatiune rezultata din fuziunea cu liberalii sa se numeasa PNL. Democrat-liberalul a spus ca aflat de la televizor ca noul partid se va numi PNL.



16:32 - Europarlamentul PNL 
Norica Nicolai a declarat ca nu va parasi PNL, desi "Crin Antonescu si-ar dori acest lucru".



"Sunt membra a Partidului National Liberal si voi ramane membra a acestui partid. Nu plec din partid, desi domnul Antonescu si-ar dori acest lucru", a declarat europarlamentarul in exclusivitate pentru Ziare.com.

16:27 - Crin Antonescu le explica jurnalistilor decizia de a candida, aratand ca nu este o ambitie, ci doar a raspuns unei intrebari.

"A trebuit sa dau un raspuns si ma bucur ca raspunsul a putut fi monosilabic si am putut intra in ritmul noului presedinte", a spus Antonescu
.

15:35 - A inceput votul pentru vicepresedinti

15:27 - "In calitate de noul vostru presedinte retrag reazolutia si o trimit in delegatia permanenta!", a spus Iohannis, in aplauzele salii.

"Nu putem sa permitem altuciva sa ne aleaga candidatul si nu putem sa ratam alegerea celui mai bun pentru prezidentialele din toamna", a mai spus Iohannis, ca explicatie la razgandirea sa.

15:23 - "Constat ca suntem in cea mai fericita situatie in care poate sa fie un partid serios. Sa aiba doi candidati seriosi si daca suntem in aceasta situatie este un moment bun sa ne bucuram. Nu trebuie sa votam nimic astazi, trebuie doar sa constatam ca si un candidat si celalalt are foarte multi adepti. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este sa apara o noua fisura in partid. Asta nu inseamna ca ma feresc de competitie, dar nu astazi", a spus Iohannis


15:11 - Avand in vedere ca noul sef al liberalilor a fost propus pentru a fi prezidentiabil, alaturi de 
Crin Antonescu, dezbaterea este acum condusa de Mircea Ionescu Quintus. Acesta aminteste ca noul Statut prevede ca prezidentiabilul este desemnat de Delegatia Permanenta. "Acum nu se pune problema de desemnare, ci de nominalizare", explica Quintus.


15:20 - Atat Klaus Iohannis cat si 
Crin Antonescusunt de acord ca prezidentiabilul sa fie numit astazi.

15:14 - 
Teodor Atanasiu propune, de la tribuna, ca prezidentiabilul PNL sa fie propus in candruk Congresului. De asemenea, acesta are un mesaj pentru Crin Antonescu: "A fost singurul om politic de onoare, care si-a dat demisia atunci cand PNL nu a obtinut scorul promis nu din cauza lui, ci din cauza noastra (...) Nu putem sa ii cerem acum sa se intoarca. Dati-i ragazul ca poporul sa inteleaga gestul politic de onoare pe care l-a facut, viata lui Crin Antonescu nu s-a terminat".

15:09 - A treia rezolutie propusa de Iohannis este propunerea de prezidentiabil al dreptei. In sala se cere candidatura lui Iohannis si a lui 
Crin Antonescu.

15:08 - S-a votat aderarea la PPE. 3 voturi au fost impotriva.

15:06 - S-a votat fuziunea cu 
PDL. Doar sase liberali s-au declarat impotriva.

15:04 - Iohannis anunta ca PDL a acceptat ca noul partid de centru-dreapta sa se numeasca PNL. El propune trei rezolutii: "prima, mult mentionata si mult asteptata, este cea a unificarii dreptei. Este vorba despre fuziunea intre PNL si PDL. Am enuntat aceasta tema in alocutiunea mea, am avut foarte multi vorbitori care s-au referit la aceasta chestiune. Eu sunt pentru fuziune si va voi intreba care este parerea dvs. Sunt in pozitia sa va confirm ca PDL accepta ca noua formatiune ca se numeasca PNL!". Anuntul lui Iohannis este primit cu aplauze, delegatii PNL se ridica in picioare scandeaza numele partidului.

14:50 - Klaus Iohannis este noul presedinte al PNL, ales cu 1134 de voturi. "Acest vot ma onoreaza si ma copleseste", a declarat Iohannis.

14:45 - Potrivit B1Tv, la o prima numaratoare Klaus Iohannis a castigat cu o majoritate covarsitoare - peste 1.300 de voturi, in timp ce Ioan Ghise ar fi obtinut doar 47 de voturi. Se mai face o numaratoare, insa rezultatul pare clar.

14:38 - Senatorul Tudor Barbu spune ca "fuziunea cu 
PDL trebuie facuta, altfel nu putem face fata hatrei rosii care este PSD". Barbu a fost relaxat, ca camasa descheaiata. La sfarsit, si-a "luat haina de senator", pentru ca, a argumentat el, nu poate incheia decat imbracat in sacou.

 
 

 



14:20 - Pe holurile de la Palatul Parlamentului se vorbeste despre demisii din partid. Ar urma sa plece din PNL 
Norica Nicolai si Daniel Chitoiu. Acestia ar urma sa se inscrie in proiectul lui Calin Popescu Tariceanu.

14:13 - De pe scena Congresului vorbeste 
Sorin Rosca Stanescu, senatorul exclus din partid. "Mesajul meu poate fi foarte fin si este un mesaj care porneste de la propria mea experienta: Am avut ocazia sa ii simpatizez pe unii liberali, dar unii liberali au fost nesuferiti, am ajuns sa nu imi placa comportamentul si ideile lor. Asa s-a intamplat si cu mine, unor liberali nu le-au placut ideile mele.

Dar am ramas alaturi de PNL, cu sau fara carnet. Mai tarziu, PNL s-a rupt in aripi si aripioare si astfel numarul celor nesuferiti de mine a crescut. Astazi, discutam despre un proiect de unificare a dreptei in conditii grele si trebuie sa fim contienti ca exista si la PDL persoane pe care nu le putem suferi, persoane cu ale caror principii nu suntem de 
acord. Sa renuntam sa unificam pentru ca exista multi nesuferiti in PDL nu exista un argument puternic", transmite SRS, in aplauzele fostilor sai colegi de partid.



14:07 Corespondentul Ziare.com de la Palatul Parlamentului transmite ca in sala circula bilete cu vicepresedintii care ar trebui sa fie votati de delegati. Exista si membrii PNL care acuza fraudarea votului.



14:03 - S-a incheiat votul pentru presedintele partidului.

14:00 - Vorbeste 
Varujan Vosganian. "N-as vrea sa intru in PPE ca partid spre Basescu. As vrea ca in PPE noi sa fim reprezentantii Romaniei".

13:25 - Vorbeste europarlamentarul Norica Nicolai: "O optiune politica de afiliere la un partid ramane nu doar o optiune de doctrina, ci si una de onoare. Cand alaturi de o familie te-a sustinut pe tine, pe cei 7 milioane de romani acuzati de lovitura de stat, te-a sustinut pe tine ca tara, nu ai voie sa ii spui la televizor ca divortezi. (...) Sa nu vindem partidul, dragi colegi!".



13:10 - O femeie care nu este membru al PNL a luat cuvantul. "Am venit sa va spun ca sunt singura, fara sot, am de crescut doi copii...". Femeia izbucneste in plans. "Incepan de azi, ma inscriu in PNL", continua acesta si se ineaca in lacrimi, dupa care incepe sa tipe, deranjata ca cei din sala nu o asculta. Mircea Ionescu Quintus ii ia microfonul: "Imi dau seama, doamna Lefter, ca nu sunteti membru PNL, sa fiti sanatoasa".



13:02 - In sala circula informatia cum ca ar exista o lista cu vicepresedintii care trebuie votati. Potrivit noului statut, nu se mai voteaza pe liste, si votul este uninominal.

13:00 - La Palatul Parlamentului este haos. La tribuna s-au anuntat 20 de vorbitori, care sunt intrerupti din cand in cand de anuntul cu judetul care urmeaza sa voteze. Mircea Ionescu Quintus este deranjat de harmalaia din sala si le cere liberalilor sa faca liniste.



12:35 - A inceput votul pentru noua conducere a PNL. Sunt 5 secretariate tehnice si 17 cabine de vot. Se intra la vot in ordinea pe judete.

12:18 - Quintus ii multumeste lui Iohannis ca a vorbit mai putin decat contracandidatul sau, Ioan Ghise.

12:05 - In timp ce Iohannis isi sustine discursul de la tribuna, colegii liberali fac coada afara, la mancare.



11:55 Vorbeste Klaus Iohannis. Dupa ce a facut un portret al viitorului presedinte de la Cotroceni, acesta le spune coelgilor de ce ar trebui sa il voteze la sefia PNL: "Nu sunt traseist, nu sunt comunist, votati-ma!".

11:42 - Ioan Ghise inca vorbeste, insa nu are auditoriu. Liberalii au inceput sa paraseasca sala, iar incaperea este mai mult goala.



11:28 - Ioan Ghise, candidat la sefia partidului, a luat cuvantul, spunand ca le vorbeste colegilor din "tripla perspectiva". Este intrerupt, insa, de Mircea Ionescu Quintus, care ii aminteste ca timpul "este limitat".



11:25 - Quintus anunta ca "din acest moment raspund de modul in care se desfasoara ordinea de zi. Din pacate, nu am o ordine de zi...".



11:24 - Klaus Iohannis anunta ca toti liderii din conducerea interimara a PNL si-au depus mandatele.

11:10 - 
Crin Antonescu inca vorbeste de la tribuna. Sala este animata cand Antonescu vorbeste de Tariceanu, se aud huiduieli.

"Nu vreau sa numar tradatori, desi lista lor e cumplit de lunga. Din fericire, si lista oamenilor care inteleg ce inseamna acest partid e suficient de lunga pentru a nu-mi permite sa spun nume fara a risca omisiuni. Tradatorii se agita, isi infiinteaza partide, candideaza. Sirul celorlalti e nedreptatit! Cine tradeaza inceteaza sa existe!!!", a mai declarat Antonescu.

11:06 - "Nu vom renunta niciodata la numele nostru si la istoria noastra", continua Antonescu. Liberalii il aplauda la scena deschisa.

10:58 - Antonescu aminteste de perioada sa de interimat la Cotroceni: "Am aratat ca presedintele Romaniei nu primeste ordine de la nimeni decat de la poporul roman!".

10:57 - "Imi e greu sa comprim in cinci-zece minute cinci ani de zile pe care eu, in calitate de presedinte, i-am petrecut. A fost, probabil, una dintre cele mai agitate perioade din istoria politica a Romaniei de dupa 1990, implicit din istoria PNL. Exista, la capatul acestei perioade, cateva invataminte de tras in legatura cu responsabilitatea, cu decizia, cu democratia, cu ce inseamna si care e partea de responsabilitate a unui partid. Am decis ca, oricat ar fi de greu, PNL trebuie sa ramana in Opozitie. USL a fost o sansa pe care noi am socotit ca nu avem dreptul sa o nu o incercam", a declarat, de la tribuna, 
Crin Antonescu.

10:43 - Fostul presedinte al partidului, Crin Antonescu, isi prezinta raportul de activitate. Potrivit acestuia, ultimii cinci ani au reprezentat "cea mai agitata perioada politica din perioada post-decembrista".



10:40 - Ioan Ghise cere ca in secretariatul tehnic, care va numara voturile, sa fie prezenti si noua observatori din partea sa. Klaus Iohannis i-a aprobat doleanta.

10:30 - "Casa parinteasca in politica pentru mine este PNL, chiar langa aceasta casa se afla prietenii mei, unde mereu am gasit o usa deschisa si solidaritate, si la bine si la rau. Multi prieteni mi-au fost aproape, casa prietenilor mei, la fel de mare ca si casa mea parinteasca, este PDL. A treia mea casa este propria mea casa, unde am invatat de la parinti si prieteni - 
FC. Vasile, iti multumesc pentru sprijin si prietenie!", continua MRU.



10:27 - Presedintele FC, MRU, sustine un discurs. "E foarte placut sa stii ca exista 'acasa' in politica!", si-a inceput fostul 
premier alocutiunea. MRU continua in germana.

10:18 - La tribuna se afla presedintele PDL, 
Vasile Blaga.

"Dragi liberali, imi revine onoarea sa revin in fata dvs. pentru a transmite mesajul de respect, solidaritate si incredere din partea PDL. Respect pentru numele, blazonul istoric al PNL, pentru reconstructia democratiei in Romania dupa 1989. Solidaritate fata de partidele democratice si incredere ca drumul pe care am pornit impreuna duce la castigarea presedintiei Romaniei de catre candidatul nostru comun. Nimic si nimeni nu va putea opri acest proces, dragi liberali, viitori colegi in marele patid de centru-dreapta", a declarat Vasile Blaga.



10:07 - "Salut cu reverenta pe presedintele nostru, Quintus", a declarat Iohannis, de la tribuna, in aplauzele delegatilor liberali. "Il salut cu multa prietenia pe domnul presedinte Antonescu", a adaugat Iohannis. Delegatii PNL aplauda in picioare.

10:05 - Au inceput lucrarile Congresului. Vorbeste Klaus Iohannis.

10:04 - Si 
Cristian Adomnitei, care tinteste o functie de vice liberal, isi face campanie printre colegi. Mai multi tineri imbracati in tricouri cu inscriptia "Adomnitei, de 20 de ani in PNL, din dragoste pentru Romania" se plimba prin sala.



10:00 - La Congresul PNL este prezent si fostul liberal Sorin Rosca Stanescu, exclus din partiddupa ce ce a declansat un amplu scandal, in care a prezentat documente false despre finantarea Aliantei DA, in campania electorala din 2004.

09:58 - La Palatul Parlamentului au ajuns democrat-liberalii Vasile Blaga si 
Catalin Predoiu, dar si presedintele Forta CivicaMihai Razvan Ungureanu.



09:50 - Ioan Ghise are emotii pentru votul de astazi. "Stiti cum e, am emotii, dar eu tot sper", a declarat deputatul pentru corespondentul Ziare.com.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei