PNL Neamţ aruncă zarurile
Dimensiune font:
Liberalii de la Piatra Neamţ şi-au luat inima-n dinţi şi au anunţat numele candidatului pe care îl vor arunca în lupta electorală pentru primăria municipiului. Este vorba despre actualul viceprimar Dragoş Chitic, care a preluat prerogativele de primar ale lui Gheorghe Ştefan, după suspendarea mandatului acestuia. „PNL Neamţ a ales un gospodar onest pentru Primăria Piatra Neamţ. Dragoş Chitic nu are în jurul lui grupuri de interese, care vor să pună mâna pe oraş, nu a fost valutist, nu merge la femei uşoare, nu a făcut business-uri mafiote în agricultură sau în zona sanitar-veterinară, ca alţii. Nu are boala jocurilor de noroc. Nu are dosare la DNA. Sunt convins că mulţi de la PSD se întreabă la cine m-am referit, enumerând aceste defecte pe care Dragoş Chitic, pur şi simplu, nu le are. Aşa e, mulţi au câte una din atributele negative amintite. Dragoş Chitic nu e ca ei”, îşi promovează Mugur Cozmanciuc, preşedintele Organizaţiei PNL Neamţ, candidatul.
Din '95 încoace Chitic a fost administratorul a două societăţi comerciale, referent al Camerei de Comerţ şi Industrie Neamţ, iar din anul 2014 a intrat în administraţia publică.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau