Prezumţia de nevinovăţie... doar până la bani
Dimensiune font:
Săptămâna trecută, Guvernul României a adopta o ordonanţă conform căreia sumele de peste 2.000 de euro trimise de români în ţară trebuie să fie justificate. Prin aceasta se intenţionează transpunerea în practică a unei directive a Uniunii Europene din 2015, care doreşte să prevină utilizarea sistemului bancar pentru spălarea banilor sau pentru finanţarea terorismului. În cazul în care România nu ar fi introdus această măsură risca sancţiuni din partea oficialilor de la Bruxelles.
Adoptarea destul de tacită şi fără prea multe dezbateri a acestei ordonanţe a trezit, aşa cum era de aşteptat, suspiciuni. Senatorul PNL Florin Câţu i-a acuzat pe guvernanţi de minciună întrucât ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a dat în trecutul recent asigurări că o asemenea măsură nu va fi adoptată, că va exista, oricum, o dezbatere publică serioasă pe această temă. Prin noua ordonanţă, Guvernul ar putea confisca banii românilor din diaspora pentru a finanţa promisiunile din campania electorală. Nu au bani de pensii şi de salarii, iar acum confiscă banii celor din diaspora, susţine parlamentarul liberal.
În replică, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a declarat că nu automat orice tranzacţie de peste 2000 de euro implică şi verificarea ei sau naşte suspiciuni. Motivul pentru care România a trebuit să adopte această hotărâre este faptul că ajunsese ultima ţară din Uniunea Europeană care nu o adoptase încă şi riscam sancţiuni.
Problema care se pune atunci când sunt adoptate astfel de ordonanţe este că indiferent de cât de bune ar fi intenţiile Guvernului, iar ale actualului Guvern cu siguranţă că nu sunt, textul unei ordonanţe trebuie să fie clar, precis şi să stabilească reguli şi excepţii clar formulate. Ori, actuala ordonanţă are formulări ambigue, care pot lăsa loc la abuzuri. Conform acesteia, orice tranzacţie financiară în care sumă este mai mare de 2.000 de euro sau echivalent trebuie raportată la Oficiu şi justificată, fiind automat suspectă. Şi cum pe lângă românii care muncesc în străinătate cu forme legale sunt şi unii care muncesc la negru, este de aşteptat ca guvernul să fie în situaţia de a le confisca banii, întrucât aceştia sunt marii finanţatori ai terorismului mondial şi marii magnaţi care se îmbogăţesc din afaceri ilegale şi îşi spală banii. Suspect cum PSD tot vorbeşte de prezumţia de nevinovăţie când vine vorba de Justiţie, dar aplică prezumţia de vinovăţie când vine vorba de bani. Daniel-Valeriu BOBOC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau