Proiect de lege: Pedepsele mai mari pentru infracțiunile de luare și dare de mită și trafic de influență
Dimensiune font:
Două proiecte de lege de modificare a Codului Penal au fost depuse la Senat și prevăd modificare pragului inferios și pragului superior pentru infracțiunile de luare și dare de mită, precum și pentru trafic de influență. Cele două proiecte de lege au fost depuse de Andrei Valentin Sava, deputat PSD.
Dacă proiectul de lege va fi votat, atunci pedepsele pentru luare de mită vor începe de la 4 ani, iar pedeapsa maximă va ajunge la 10 ani. Pentru darea de mită, pedeapsa va începe de la 3 ani și poate ajunge până la 9 ani. În cazul infracțiunii de trafic de influență, pedeapsa ar începe de la 3 ani și ar punea ajunge până la 9 ani, scrie News.ro.
În forma actuală a Codului Penal, pedepsele pentru luarea de mită sunt de la 3 la 10 ani, în timp ce pedepsele pentru darea de mită încep de la 2 ani și ajung la 7 ani. Tot între 2 și 7 ani este pedepsită și infracțiunea de trafic de influență.
Inițiatorul își motivează proiectul prin faptul că, potrivit statisticilor prezentate de Ministerul Justiției, numărul persoanelor condamnate pentru dare sau luate de mită a crescut de la 142 la 239, comparativ cu anul trecut. Astfel, în 2015, 147 de persoane au fost condamnate pentru luare de mită și 92 pentru dare de mită. De asemenea, deputatul mai arată că, în 2015, 80 de persoane au fost condamnate pentru infracțiunea de trafic de influență.
Deputatul PSD mai arată în expunerea de motive că țara noastră se află pe locul 58 în clasamentul statelor lumii la percepția corupției în sectorul public, realizând un scor de 46 de puncte, sub media europeană de 65,63 puncte.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau