PSD aşteaptă să-şi ocupe locurile în administraţie
Dimensiune font:
Noii aleşi au de aşteptat mai mult decât se estima iniţial până când îşi vor intra în drepturi
Lucrurile au fost date peste cap de situaţia financiară cu cheltuielile făcute în campania electorală şi care, teoretic, trebuie depusă la AEP până pe data de 21 iunie. Ulterior, aceasta va fi publicată în Monitorul Oficial, iar apoi se poate face instalarea, cu depunerea jurământului de către aleşi, în faţa unui reprezentant al Prefecturii Vaslui. Singurul partid care a depus deja situaţiile financiare până la această dată este PSD, astfel încât acolo unde această formaţiune are deja două treimi dintre consilierii locali se poate depune jurământul. „Noi am făcut, în principiu, o planificare a comunelor şi oraşelor începând cu săptămâna viitoare. Însă, singurii validaţi până acum sunt primarii PSD din zona Vasluiului, restul având încă termene la instanţă, în aşteptarea publicării acelor situaţii financiare în Monitorul Oficial. Oricum, noi credem că, până la sfârşitul lunii, vor fi instalaţi toţi primarii şi consilierii locali şi judeţeni”, a declarat subprefectul Mircea Gologan.
Reprezentanţii Prefecturii Vaslui susţin însă că nu sunt probleme în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii în cele 86 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, în condiţiile în care primarii şi consilierii locali aleşi în urmă cu patru ani sunt în continuare pe funcţii până la validarea noilor aleşi.
Tudor IFRIM
Noul Consiliu Judeţean Vaslui, cea mai importantă instituţie administrativă din judeţ, se va constitui pe 24 iunie.
Oferta de locuri de muncă în industria uşoară
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau