Puţini şi fără putere, dar fuduli!
Dimensiune font:
Liberalii botoşăneni demonstrează încă o dată că nu au învăţat nimic din înfrângerile dureroase încasate în cele două tururi electorale ale anului trecut. Deşi nu mai sunt de mult în topul preferinţelor electoratului, liberalii nu renunţă la fudulie şi dau cu piciorul demersului lansat de social-democraţi, care-şi doresc să ajungă la consens politic
Deşi odată cu trecerea alegerilor electorale liderii partidelor politice ar trebui să aibă maturitatea de a ajunge la un consens politic pentru binele comunităţilor pe care le conduc, acest lucru este greu de aplicat în viaţa reală, unde fiecare formaţiune îşi arată colţii încercând să devină vizibilă în rândul electoratului, fie că este la guvernare sau în opoziţie. Acest lucru este reliefat şi în tabloul politic botoşănean unde social-democraţii anunţă că vor să facă pace cu tabăra dreptei, însă aceştia din urmă se pare că nici nu vor să audă. Concret, preşedintele PSD Botoşani, Doina Federovici, a făcut un apel la consens pentru realizarea proiectelor majore din judeţul Botoşani, deşi PNL are doar doi parlamentari, iar social-democraţii - şapte, aceştia deţinând deopotrivă şi puterea în Consiliul Local şi Consiliul Judeţean. „Botoşănenii aşteaptă de la toate partidele o altfel de politică care să aibă în centrul cetăţeanul şi problemele lui, nu lupta pentru putere, interese personale sau deţinerea de funcţii. De aceea, cred că cel mai important este ca atât noi, cei de la PSD, cât şi cei de la PNL să manifestăm deschidere în sensul realizării consensului pentru susţinerea şi promovarea interesului local al judeţului Botoşani”, susţine senatoarea Federovici.
Mai mult, pesedista consideră că toate partidele de pe plan local trebuie să dea dovadă de maturitate şi unitate atunci când sunt de îndeplinit proiecte importante pentru locuitorii care le-au acordat votul de încredere. „Atunci când discutăm de priorităţile judeţului nostru trebuie să lăsăm la o parte orgoliile politice, lupta de partid şi să tragem toţi în aceeaşi direcţie pentru a dezvolta fiecare din cele 78 de unităţi administrativ teritoriale. Nu e constructiv să ne certăm şi să ne punem piedici unii altora, din contră, cred că avem nevoie de înţelegere şi solidaritate pentru a putea să facem lucruri concrete pentru botoşăneni”, conchide senatoarea Doina Federovici, nu înainte de a sublinia că politicienii ar trebui să renunţe la a se mai contra prin intermediul declaraţiilor.
Citește și În atenţia DNA! Milioane furate dintr-o staţiune „fantomă” EXCLUSIV
Şi fără putere, şi fuduli!
Chiar dacă cele două tururi de alegeri de anul trecut le-au arătat liberalilor că nu mai sunt în topul preferinţelor electoratului, aceştia nu capitulează şi nu se arată dispuşi să coabiteze cu social-democraţii, fiind puţini, fără putere şi fuduli. Astfel, contactat telefonic de reporterii cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei” pentru a ne spune care este viziunea sa despre un posibil consens politic, Costel Şoptică, preşedintele peneliştilor botoşăneni, s-a arătat amuzat de iniţiativa colegei sale, senatoarea Federovici, care mai crede într-o înţelegere între tabăra dreptei şi tabăra stângii. „Sincer, nu doresc să ma pronunţ cu privire la spusele doamnei senator şi nici cu privire la consensul despre care a vorbit asta”, a declarat Şoptică, vizibil neimpresionat de intenţia pesedistei de a-i băga în seamă pe liberali.
Şi mai impertinentă şi plină de îngâmfare a fost însă poziţia prim-vicepreşedintelui Cristian Roman care se pare că a rămas cu gândul la poziţia de prefect pe care a ocupat-o odinioară, refuzând să „intre în discuţii politice”. „Eu nu vreau să discut despre aceste chestiuni. Mai mult, ca înalt funcţionar public nici măcar nu ar trebui să comunic politic...”, susţine Roman, cel mai probabil uitând de poziţia de prim-vicepreşedinte al dreptei, pe care o ocupă. Mai mult, se cuvine să-i reamintim acestuia de perioada în care i-a reprezentat pe botoşăneni în Camera Deputaţilor, această funcţie fiind una politică, dobândită în urma unei campanii politice şi, cel mai probabil, folosindu-se de demagogie politică pentru a convinge. În aceste situaţii, prim-vicepreşedintele PNL ar trebui să se hotărască dacă este sau nu politician! Anca BURNICHE, ALINA CALINIUC
* * *
În urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie, social democraţii au trimis în Parlament 5 deputaţi şi senatori, iar PNL un deputat şi un senator.
Deputaţi:
Cristian Achiţei (PNL)
Constantin Budăi (PSD)
Tamara Ciofu (PSD)
Mihaela Huncă (PSD)
Costel Lupaşcu (PSD)
Răzvan-Ilie Rotaru (PSD)
Senatori:
Costel Şoptică (PNL)
Doina Federovici (PSD)
Lucian Trufin (PSD)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau