Recrutări pentru funcţii înalte
Dimensiune font:
După o perioadă de aproape două luni în care social-democraţilor ieşeni li s-a reproşat că nu au făcut lobby pentru ca ieşenii să se regăsească în eşantioanele doi şi trei ale Guvernului, aceştia vor să îndrepte situaţia. Acesta este motivul pentru care la nivelul Organizaţiei Judeţene a PSD Iaşi s-a deschis „lista de recrutare” pentru Bucureşti, pe care membri de partid pot să se înscrie, în baza unui CV, pentru o funcţie la nivel înalt. Spre deosebire de perioadele trecute în care liderii partidelor „trimiteau” la centru „cărătorii de mape”, de data aceasta s-a hotărât ca lista să fie validată în interiorul Biroului Permanent Judeţean al PSD Iaşi, astfel încât primarii din judeţ să aibă un cuvânt de spus. Potrivit surselor din interiorul PSD, pe lista pentru capitală se află şi Dan Cârlan, fostul prefect al Iaşului, acesta urmând să se întoarcă la Ministerul Mediului, acolo unde Emil Boc l-a numit secretar de stat în anul 2009. Anca BURNICHE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau