Românii au o nouă zi liberă: 24 ianuarie
Dimensiune font:
Proiectul de lege a fost iniţiat în urmă cu un an de la Iaşi
Parlamentul a aprobat ca 24 ianuarie să fie declarată zi de sărbătoare legală. O primă decizie în acest sens a venit în vara acestui an la Senat, ieri venind rândul deputaţilor să dea undă verde iniţiativei. Din cei 295 de deputaţi prezenţi, 276 au votat „pentru” iniţiativă, 4 „împotrivă”, 11 s-au abţinut, iar alţi 4 nu şi-au exprimat votul. Printre cei care s-au abţinut s-a numărat şi deputatul ieşean Daniel Oajdea. Din cei patru deputaţi care au respins proiectul, trei sunt liberali, iar un al patrulea este membru PSD. Proiectul de lege a fost iniţiat în februarie 2013, după ce o propunere identică fusese respinsă anterior. Noul proiect s-a bucurat însă de o susţinere largă în rândul parlamentarilor, nu mai puţin de 107 de aleşi semnând pentru sprijin. La 24 ianuarie 2015 se vor împlini 156 de ani de la Unirea Principatelor Române, Moldova şi Ţara Românească, cunoscută ca Mica Unire. Ziua de 24 ianuarie devine cea de-a 13-a sărbătoare legală şi, potrivit normelor în vigoare, va fi zi nelucrătoare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau