"Rusia consideră Taiwan parte integrantă a Chinei". Prima reacţie de la Kremlin după alegerile din Taiwan

22

Dimensiune font:

| 13-01-2024 16:44

Lai Ching-te a câştigat alegerile prezidenţiale din Taiwan. După acest rezultat, a apărut şi prima reacţie de la Kremlin.

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a declarat că "poziţia Rusiei asupra Taiwanului este neschimbată. Rusia consideră Taiwan parte integrantă din China", conform Reuters.

Vicepreşedintele în exerciţiu al Taiwanului, Lai Ching-te, candidat la preşedinţie din partea Partidului Democrat Progresist (DPP), a câştigat sâmbătă alegerile prezidenţiale, obţinând 40,2% din voturi, potrivit rezultatelor anunţate după numărarea sufragiilor în 98% din secţiile de votare, transmite France Presse, citată de Agerpres.

Principalul său adversar, Hou Yu-ih, în vârstă de 66 de ani, candidat din partea Kuomintang (KMT), care pledează pentru legături mai strânse cu Beijingul, a obţinut 33,4% din voturi, potrivit acestei numărători a Comisiei Electorale Centrale.

Mai devreme în cursul serii, el şi-a recunoscut înfrângerea în faţa susţinătorilor săi: "Respect decizia finală a poporului taiwanez" şi "Îi felicit pe Lai Ching-te şi Hsiao Bi-khim (colistiera sa) pentru alegerea lor şi sper că nu vor dezamăgi aşteptările poporului taiwanez".

Lai Ching-te, în vârstă de 64 de ani, a fost descris de Beijing ca fiind un "pericol grav", deoarece partidul său susţine că insula este de facto independentă. China, care consideră Taiwanul ca fiind una dintre provinciile sale, a făcut apel la alegători să facă "alegerea corectă", armata sa promiţând să "zdrobească" orice dorinţă de "independenţă".

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

13:46

BANCUL ZILEI

05:58

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Ciolacu, despre prezidențiale: PSD va avea propriul candidat. Domnul Geoană nu e din afara partidului / Despre mutarea alegerilor
14/06/2024 15:17

 Marcel Ciolacu a anuntat vineri, după o intalnire cu liderii din teritoriu, că PSD va avea propriul candidat la prezidentiale. Întrebat despre sustinerea lui Mircea Geoană la prezidentiale, lider ...

Cei 3 PSD-iști pe care Ciolacu i-ar susține la prezidențiale
14/06/2024 14:23

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a oferit vineri, la finalul sedintei lărgite a conducerii partidului, trei nume de social-democrati pe care i-ar sustine la alegerile prezidentiale. „Mie mi-ar plăcea ...

Scenariul prin care Mihai Chirica ar putea fi demis, dar ar putea fi reales imediat în funcție!
14/06/2024 13:11

Mihai Chirica, primarul in functie al municipiului Iasi, a reusit să castige un nou mandat după alegerile locale care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Contracandidatul său principal, Marius Bodea, cel ca ...

„Mineriada din 13 - 15 iunie 1990 rămâne o pagină neagră în istoria noastră recentă
14/06/2024 10:30

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a afirmat, vineri, că dosarul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990 nu a fost incă finalizat, iar victimele şi urmaşii acestora incă aşteaptă să se facă ...

Speranţe cu privire la anularea controalelor la graniţele Schengen pentru Bulgaria şi România
14/06/2024 09:47

Comisarul UE pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si-a exprimat speranta că va exista o decizie pentru anularea controalelor la frontierele terestre interne Schengen pentru Bulgaria si Romania pană la sfar ...

Deși populația maghiară e în scădere, UDMR a obţinut cu 100.000 de voturi mai mult faţă de anul 2019
14/06/2024 09:41

Preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, a declarat in cadrul unei emisiuni că UDMR a obţinut in acest an cel mai bun rezultat din ultimii 20 de ani. Duminică, la alegerile locale din Romania, UDMR şi-a consolid ...

Cristian Diaconescu își pregătește lansarea candidaturii la prezidențiale
14/06/2024 09:35

In timp ce in interiorul coalitiei de guvernare au inceput luptele intestine pentru desemnarea unui candidat comun la alegerile prezidentiale, atat PSD, cat si PNL reclamand dreptul de a desemna candidatul pent ...

Controversă majoră: Rusia acuză Ucraina că ascunde avioanele în România/ Țara noastră neagă informațiile Kremlinului
14/06/2024 09:06

Pe baza unor zvonuri apărute in urma declaratiilor sefului Fortelor Aeriene Ucrainene, aeronavele F-16 furnizate Ucrainei nu vor fi staţionate la baze din Ucraina, ci mai degrabă la baze NATO din Romania si ...

Piedone îi trimite pe Clotilde Armand și Radu Mihaiu la o cură la băi: 'N-ați însemnat nimic pentru oraș! Nimeni nu vă va duce dorul!
13/06/2024 22:36

Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, se declară fericit că primarii USR de la Sectoarele 1 si 2, Clotilde Armand si Radu Mihaiu, au pierdut alegerile. Piedone le recomandă celor doi cate o cură ...

Prezidențiale - Mihai Tudose râde de Rareș Bogdan: La ei în partid s-a luat decizia că au câștigat deja toate alegerile
13/06/2024 22:07

Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose a transmis, joi seară, o replică pentru prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan, in legătură cu declaraţia acestuia despre caştigarea alegerilor prezidenţiale. ”Eu i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei