Se strigă adunarea în UNPR
Dimensiune font:
Uneperiştii din regiunea Nord-Est a României se vor întâlni la sfârşitul săptămânii la Iaşi, pentru a stabili modul în care partidul va merge la alegerile locale de la anul. În alianţă cu social-democraţii sau singuri, aceştia vor să scoată un scor bun, care să-i ducă în cât mai multe consilii locale şi judeţene
Sfârşitul de săptămână ar putea să-i aducă pe toţi uneperiştii la Iaşi, într-o şedinţă regională de partid. „Sâmbătă (19 septembrie, n.r.) sperăm să organizăm o reuniune a formaţiunii noastre politice din zona Nord-Est a României. Vom face o analiză detaliată pe fiecare judeţ în parte, pe organizaţii, pentru ceea ce va însemna intrarea în competiţia alegerilor locale din 2016”, a declarat preşedintele Organizaţiei Judeţene a UNPR, Gheorghe Emacu. Potrivit acestuia, întrunirea de la Iaşi ar putea tranşa problema candidaturilor UNPR de la anul, stabilindu-se definitiv dacă partidul rămâne în coaliţia de centru - stânga cu social-democraţii sau îşi „arată muşchii” la alegeri. „Noi ne pregătim pe varianta de a merge singuri la alegeri, astfel încât în fiecare comună şi oraş, inclusiv la nivelul municipiului Iaşi, vrem să avem reprezentanţi cu şanse importante”, a punctat deputatul Emacu, luând în calcul şi posibilitatea de a candida la Primăria Iaşi, dacă acest lucru îi va fi solicitat de la centru.
La sfârşitul săptămânii sunt aşteptaţi la Iaşi toţi preşedinţii organizaţiilor judeţene UNPR, preşedinţi de la organizaţiile de femei, tineret şi seniori, parlamentarii din zona Moldovei, Iaşul fiind componenta de rezistenţă, dat fiind că deputatul Emacu intenţionează să-i adune pe toţi preşedinţii de organizaţii din judeţ la această întrunire, urmând ca de la Bucureşti să vină ştabii partidului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau