Sucevenii, fugăriţi de tinerii liberali
Dimensiune font:
Tinerii liberali, împreună cu Asociaţia Judeţeană de Atletism Suceava, îi invită pe suceveni la un cros al municipiului. Astfel, iubitorii de sport în aer liber se pot înscrie la acest concurs la cortul amplasat pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava, acesta fiind deschis în fiecare zi, între orele 15.00-22.00. Pentru validarea participării la Crosul Sucevei doritorii trebuie să se prezinte cu actul de identitate, iar pentru copiii de până la 14 ani părintele sau tutorele trebuie să prezinte certificatul de naştere al celui mic şi să completeze o declaraţie pe propria răspundere prin care îşi dă acordul pentru participarea la concurs.
Crosul Sucevei va fi organizat pe categorii de vârstă. Copiii între 8 şi 13 ani vor alegra 2.000 de metri, tinerii între 14 şi 18 ani vor avea de parcurs 2.500 de metri, persoanele cu vârsta cuprinsă între 19 şi 39 de ani vor avea un traseu de 2.500 de metri, iar veteranii vor alerga 2.000 de metri.
Crosul Sucevei va avea loc duminică, 6 septembrie, iar înscrierile se fac până în ziua concursului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau