Ucraina, luată în vizor de Bruxelles
Dimensiune font:
Un deputat botoşănean vrea să ceară denunţarea acordului de asociere între Ucraina şi UE dacă nu se revine asupra Legii Educaţiei adoptată de Parlamentul de la Kiev
Parlamentarul PSD Răzvan Rotaru, membru în comisia pentru politică externă din Camera Deputaţilor a declarat că va solicita Guvernului României să susţină la Bruxelles încetarea acordului de asociere dintre Uniunea Europeană şi Ucraina, în cazul în care ţara vecină nu va respecta standardele europene, a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. „Voi cere denunţarea de către România a acordului de asociere între Ucraina şi Uniunea Europeană dacă nu se revine asupra legii educaţiei adoptată de Parlamentul de la Kiev. Le reamintesc partenerilor noştri ucraineni că România a fost primul stat membru al Uniunii Europene care a ratificat această convenţie care cuprinde o componentă politică şi una economică. Ca membru al Parlamentului României nu accept situaţia în care copiii celor câteva sute de mii de cetăţeni, etnici români să nu mai aibă dreptul să studieze în limba maternă în cele 63 de unităţi de învăţământ care se află în prezent pe teritoriul Ucrainei. Practic, până în 2020 vor dispărea toate şcolile cu predare în limba română din Ucraina”, a declarat Răzvan Rotaru.
Luni, 18 septembrie, cele două Camere ale Parlamentului României vor adopta o declaraţie comună realizată de membrii comisiilor pentru afaceri europene, comisiilor pentru românii de pretutindeni, comisiilor pentru învăţământ şi liderilor grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor şi Senat.
În această declaraţie se va cere implicarea instituţiei prezidenţiale a Ucrainei în vederea asigurării protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale din această ţară, acordând o atenţie deosebită celor lingvistice, care să respecte prevederile convenţiilor internaţionale relevante, prioritar dispoziţiile Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare şi ale Convenţiei cadru privind protecţia minorităţilor naţionale, cu asistenţa Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei şi a Înaltului Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE, paralel cu consultarea directă a minorităţilor naţionale, inclusiv a celei române. „În cadrul discuţiilor pe care le vom avea săptămâna viitoare în comisiile comune de la nivelul Parlamentului împreună cu reprezentanţii Guvernului vom lua decizia de a forma o delegaţie din deputaţi şi senatori, care se vor deplasa în Ucraina, pentru a iniţia un dialog cu instituţiile competente, în scopul respectării dreptului la educaţie în limba maternă a minorităţilor de români. Ne dorim să se ţină cont de normele europene în domeniul drepturilor omului. Prioritatea noastră constă în protejarea intereselor celor 400.000 de persoane care alcătuiesc comunitatea românească din Ucraina”, a subliniat deputatul social-democrat. Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau