UMILINȚĂ TOTALĂ pentru Mihai Tudose: Ce a cerut premierul și ce a primit
Dimensiune font:
Conducerea PSD a convocat o nouă ședință a Comitetului Executiv Național, pentru marți, 16 ianuarie, la ora 11.00.
În ședința de marți ar urma să fie stabilit numele persoanei care va fi propuse pentru funcția de prim-ministru, după demisia lui Mihai Tudose.
PSD se află într-un mare dezastru, după ce și-a dărâmat al doilea guvern în mai puțin de 6 luni! Acum, însă, social-democrații au comis-o rău de tot. L-au dat jos pe Mihai Tudose, dar nu vor avea premier interimar pus de ei. Acum, Klaus Iohannis e cel care face jocurile. Tudose e și el complice, anunțând că nu va susține interimatul.
”Din momentul ăsta, PSD, nu mai contează. S-a încheiat jocul. Sunteți la mâna președintelui. Ați intrat în cursă, începe spectacolul. Premierul interimar îl numește președintele. S-a încheiat. Băieți, vă prăbușiți! Președintele are un zâmbet larg.”,
Mihai Tudose a cerut vot în ședința CEX al PSD, dar s-a trezit umilit! Tudose a cerut ca membrii CEX să voteze dacă îi retrag sau nu sprijinul poilitic, iar rezultatul a fost unul umilitor. 59 de lideri au votat pentru retragerea sprijinului politic, în timp ce de partea lui Tudose au fost doar 4 membri. Alți 4 șefi social-democrați s-au abținut.
În urma votului, Mihai Tudose a anunțat că merge la Guvern și își semnează demisia, pe care o avea scrisă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau