07panescu

Dimensiune font:

Un senator ieşean cere laborator pentru verificarea substanţelor din spitale

| 07-03-2018 04:49

 Senatorul ieșean Doru Adrian Panescu a adresat o interpelare Ministerului Sănătății cu privire la verificarea şi monitorizarea substanţelor de curăţenie şi dezinfecţie din unităţile spitaliceşti. Parlamentarul solicită, astfel, înfiinţarea unui laborator prin care să fie verificate substanţele de curăţenie din spitale, având în vedere cazul HexiPharma dar şi faptul că România nu dispune de un laborator naţional acredidat. „Am întrebat ministrul Sănătății dacă vede ca fiind oportună reglementarea înfiinţării, în subordinea Ministerului Sănătăţii, a unui laborator cu rol de verificare şi monitorizare a biocidelor, acele substanţe folosite pentru curăţenie şi dezinfecţie în unităţile sanitare. De asemenea, am rugat să fie comunicat un raport cu privire la activităţile concrete derulate până-n prezent în cadrul Planului Strategic de Prevenire şi Combatere a Infecţiilor Nosocomiale 2016 – 2018 şi măsurile luate în ceea ce priveşte prevenţia, reducerea incidenţei, monitorizarea şi creşterea capacităţii pentru depistarea infecţiilor nosocomiale”, se arată în interpelarea senatorului. În Monitorul Oficial nr. 493 din data de 29 iunie 2017 a fost publicat Ordinul nr. 604 din 26 mai 2017 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului Sănătăţii, al ministrului Mediului şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 10/368/11/2010 privind aprobarea procedurii de avizare a produselor biocide care sunt plasate pe piaţă, pe teritoriul României, precum şi pentru modificarea Ordinului ministrului Sănătăţii nr. 961/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, tehnicii de lucru şi interpretare pentru testele de evaluare a eficienţei procedurii de curăţenie şi dezinfecţie, procedurilor recomandate pentru dezinfecţia mâinilor, în funcţie de nivelul de risc, metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcţie de suportul care urmează să fie tratat şi a metodelor de evaluare a derulării şi eficienţei procesului de sterilizare. „Produsele sunt testate periodic de mai multe laboratoare independente cu care firmele producătoare au contracte. Dar spitalele nu fac analize de laborator pentru substanţe, fac doar teste microbiologice, adică verifică dacă au mai rămas microorganisme după utilizare. Practic, Comisia din minister dă aviz pe baza unui dosar în care există analize de laborator, realizate în laboratoare acreditate din străinătate, depuse de producător. Însă, în România nu există un laborator naţional acreditat, în care să poată fi testată eficacitatea dezinfectanţilor. Potrivit unui raport al Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), publicat în iulie 2017, după realizarea unor inspecţii de specialitate în spitalele româneşti, în ţara noastră infecţiile intraspitaliceşti sunt subraportate, iar sistemul de raportare foarte învechit”, a conchis senatorul Doru Adrian Pănescu.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

 

 

ANUNȚ SELECȚIE FIRMĂ SPECIALIZATĂ ÎN SERVICIUL ARHIVISTIC Subscrisa EuroBusiness LRJ S.P.R.L., cu sediul în Iași, str. Zorilor nr. 11, jud. Iași, înregistrată în Registrul Societăţilor Profesionale de Practicieni în Insolvenţă sub nr. RFO II 0022/2006, Cod de Identificare Fiscală 16605670, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. GARDIAN PRIVAT SECURITY S.R.L, cu sediul social în: Iași, Calea Chișinăului nr. 33, bl. Constr. C1, ap. birouri, jud. Iași, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului Iaşi sub nr. J22/108/2006, Cod de Identificare Fiscală 18291905, astfel desemnat prin Sentinţa Civilă nr. 62 din data de 30.01.2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia II Civilă-Faliment, în dosarul nr. 4062/99/2014 (format vechi: 285/2014) primește oferte, pe suport de hârtie, în plic sigilat la sediul lichidatorului judiciar, până la data de 20.08.2018, orele 13.00, pentru angajarea unei firme specializate în serviciul arhivistic pentru prelucrarea arhivistică (servicii de organizare a fondului arhivistic) și de păstrare și conservare (depozitare) a fondului arhivistic. Deschiderea ofertelor se va face la data de 20.08.2018, orele 14.00. Plata se va face după valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei. Oferta trebuie să conțină următoarele elemente obligatorii: structura prețului pentru fiecare serviciu, prețul pentru perioada de depozitare legală, precum și pentru un metru liniar de documente, modalități și termene de plată. Oferta va fi însoțită de copiile certificatelor de conformitate, a actului constitutiv al persoanei juridice, a certificatelor de inregistrare la Registrul Comertului, a autorizației de funcționare pentru serviciile arhivistice menționate, inclusiv de păstrare și conservare a documentelor de arhivă cu valoare practică, eliberată de Arhivele Naționale, precum și de proiectul contractului în care să se regăsească și clauzele privind transferul acestor documente, conform Ordinului MAI nr. 137/27.09.2013 și a art. 18 indice 4, din Legea nr. 138/2013. Documentele de arhivă cuprind documente contabile, acte de personal etc. ale societăţii falite S.C. GARDIAN PRIVAT SECURITY S.R.L, cu sediul social în Iași, Calea Chișinăului, nr. 33, bl. Constr. C1, ap. birouri, jud. Iași – în cantitate de aproximativ 8 m.l. Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei câștigătoare este prețul cel mai mic oferit. Ofertele ce urmează a fi primite vor fi supuse atenţiei Comitetului Creditorilor debitoarei GARDIAN PRIVAT SECURITY S.R.L. - in faliment. Desemnarea ofertantului câştigător al selecţiei de oferte va fi făcută în conformitate cu decizia Comitetului Creditorilor. Relații suplimentare la tel./fax 0232/220777, mail: office.is@lrj.ro, www.lrj.ro.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitorului SC BART LIV COM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 3157/103/2013 aflat pe rolul Tribunalului Neamț – Secția II Civilă, în temeiul dispozițiilor Legii 85/2006, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bunuri mobile conform Raportului de evaluare al bunurilor mobile – stoc de marfă compus din echipamente electrice, echipamente sanitare, instalații electrice, feronerie, etc., situate în mun. Roman, jud. Neamț, astfel: a. Preț de pornire 95% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 65.891 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 03, 10, 17 și 24.08.2018, ora 12.00; b. Preț de pornire 85% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 58.955 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 07, 14, 21 și 28.09.2018, ora 12.00; c. Preț de pornire 75% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 52.019 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 05, 12, 19 și 26.10.2018, ora 12.00. Licitațiile vor avea loc la data și ora stabilită, la biroul lichidatorului judiciar din mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr.4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, etaj 1, Cabinet nr. 13, jud. Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 100 lei; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector nr. RO26PIRB2900710925003000 deschis pe numele debitorului la Piraeus Bank – Sucursala Iași; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul: RO33PIRB2400738563001000, deschis pe numele lichidatorului judiciar la Piraeus Bank Iaşi. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în preziua licitaţei, ora 16.00. Lista completă a bunurilor mobile precum și alte informaţii suplimentare pot fi oferite la biroul lichidatorului judiciar din mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, jud. Iași, sau tel: 0744520508, 0744994490, fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com
ANUNȚ LICITAȚIE MATINAL PRODCOM S.R.L CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ IORGOAEA EUGENIA, reprezentată legal prin practician în insolvenţă IORGOAEA EUGENIA, în calitate de administrator judiciar al debitoarei MATINAL PRODCOM SRL, identificată prin CUI RO6959297 si nr. înregistrare la Registrul Comerţului: J27/2317/1994, având sediul social în com. Tupilati, jud. Neamţ, conform Încheierii de şedinţă din 10.04.2013 ce priveşte cauza ce face obiectul dosarului nr. 1969/103/2013 aflat pe rolul Tribunalului Neamţ organizează licitaţie publică deschisă cu strigare pentru următoarele bunuri aparţinând debitoarei: 1. Construcţie beci semiîngropat - suprafaţa construită 583.6 mp,– 43.500 lei, amplasat pe teren concesiont de la Primăria Roman str. Plopilor; 2. Teren neconstruit - 2 parcele: 1455mp – 69.700 lei şi 1400mp – 67.200 lei aflate în Com. Hangu, sat. Grozavesti, Jud. Neamţ; 3. Teren neconstruit - 2 parcele: 2.161,50 mp - 41.400 lei şi 2.161,50 mp – 41.400 lei aflate în incinta SC Carpin S.A., Mun. Roman, Jud. Neamţ; 4. Terenul neconstruit în suprafaţă de 4.390 mp – 275.500 lei aflat în Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava. Valorile nu includ cota de TVA. Licitația va avea loc în zilele de 24, 26, 28.09.2018, orele 10.30, la sediul administratorului judiciar din Bucureşti, B-dul Mircea Vodă nr. 36, Bl M6, Sc. 2, Ap. 57, Int. 57, Sector 3. Regulamentul de vânzare poate fi consultat atât la sediul debitoarei cât şi la sediul administratorului judiciar sau poate fi solicitat la tel. 0722978184 şi e-mail expertiorgoaea@gmail.com.
DOCUMENT - Motivarea integrală a condamnării lui Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare
18/09/2018 15:41

 Magistraţii instanţei supreme au finalizat motivarea deciziei de condamnare a liderului PSD, Liviu Dragnea, la trei ani şi şase luni de inchisoare cu executare in dosarul angajărilor fictive de la Di ...

Adevărul despre întâlnirea ratată între Dăncilă și Juncker. Premierul vrea, dar președintele Comisiei Europene o evită inteligent
18/09/2018 07:45

A făcut valuri si va mai face multă vreme de acum incolo intalnirea ratată dintre prim-ministrul Romaniei si presedintele Comisiei Europene. Nu prea se intamplă ca un oficial să rateze o intalnire doar pen ...

Social-democraţii ieşeni au intrat în campanie electorală
17/09/2018 01:22

* Biroul Permanent Judeţean al PSD a stabilit datele de organizare a alegerilor interne * pe 29 septembrie se va stabili conducerea organizaţiei municipale, iar pe 5 octombrie se va alege preşedintele organi ...

Cum motivează ÎCCJ condamnarea lui Dragnea:  la   3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare
15/09/2018 09:54

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat motivarea deciziei de condamnare a lui Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de inchisoare cu executare, pentru instigare la abuz, in dos ...

 

Marius Ostaficiuc candidează la şefia PSD Iaşi
15/09/2018 00:00

* liderul organizaţiei municipale Iaşi a PSD ţinteşte mai sus * acesta a declarat că-şi va depune candidatura pentru şefia organizaţiei judeţene a PSD * calendarul alegerilor se va stabili, cel mai pro ...

Conducerea CJ Iaşi, acuzată că tergiversează proiectele Opoziţiei
13/09/2018 00:00

* consilierul judeţean PMP Marian Uscatu (foto) solicită conducerii Consiliului Judeţean Iaşi să prezinte situaţia proiectelor care vizează sistemul medical de urgenţă din judeţ * Uscatu a declarat c ...

LIVETEXT Liviu Dragnea: Vreau să adoptăm Legile securităţii naţionale în această sesiune
10/09/2018 07:45

 Liderul PSD, Liviu Dragnea, a delcarat duminică seara, invitat intr-o emisiune la Antena 3, că vrea ca in această sesiune parlamentară să fie adoptate Legile securităţii naţionale, prin care servi ...

„Statul român pierde, lunar, câte un milion de euro pe la Vama Sculeni”
07/09/2018 00:00

 * „Îl intreb pe domnul ministru Teodorovici: dacă mii de romani alimentează lunar sau bilunar in Ucraina, Serbia, Republica Moldova, iar marii transportatori sunt scutiţi de această supraa ...

Modificarea legislaţiei pentru alegerea primarului, la mâna ALDE
06/09/2018 19:21

* liderul PMP Iaşi, deputatul Petru Movilă, iniţiatorul proiectului de lege care prevede revenirea la două tururi de scrutin pentru alegerea primarului, afirmă că are deja votul celor din PNL şi USR * pa ...

BOMBA ATOMICA Gabriela Firea, la Antena 3: Am informații certe că Liviu Dragnea mă spionează
06/09/2018 07:11

 Gabriela Firea l-a acuzat miercuri pe Liviu Dragnea, la Antena 3, că a pus oameni să o spioneze, sustinand că are informatii „certe” in acest sens, si a spus că in timp ce ea se „bă ...