Uneperişti „la bucată”
Dimensiune font:
Liberalii continuă să militeze pentru revenirea la varianta alegerilor locale în două tururi, însă aceştia sunt conştienţi că social-democraţii îi vor antrena împotriva acestei iniţiative pe membri UNPR. Liderii dreptei sunt de părere că uneperiştii au două posibilităţi: să accepte „şantajul PSD” ori să îşi piardă parlamentarii
Bătălia politică pentru schimbarea legilor electorale revine din nou în Parlament, după ce primul ministru Dacian Cioloş le-a spulberat liberalilor toate speranţele de a emite o ordonanţă de Guvern prin care alegerile locale din acest an să fie organizate în două tururi de scrutin. „Vor fi acolo foarte multe presiuni asupra PSD şi evident, având situaţia celor doi preşedinţi cu probleme penale (Gabriel Oprea şi Liviu Dragnea), va fi un şantaj pe faţă, pentru că de soarta acestui demers depinde şi existenţa viitoare a partidului cu girofar. Dacă UNPR nu va susţine demersul de blocare şi de boicotare a alegerilor din două tururi, evident partidul va intra în disoluţie, PSD luându-i apoi la bucată pe toţi aceşti parlamentari pe care astăzi încă îi mai are UNPR”, este de părere co-preşedintele PNL, Costel Alexe.
În ceea ce priveşte boicotul alegerilor, anunţat de şeful PSD Liviu Dragnea, senatorul Dumitru Oprea este de părere că totul face parte dintr-o cacealma pusă la cale de social-democraţi, pentru a-i intimida pe cei care pretind modificarea legii. „Eu cred că Dragnea a vrut să spună că ei sunt puternici şi merg la intimidare. PSD, dacă ar mai fi avut puterea pe care o aveau pe vremea lui Ponta (când acesta era prim-ministru-n.r.), ar fi în stare să şi anuleze alegerile, să rămână cu primarii actuali de-a gâtu', pe zeci de ani”, declară Oprea.
Reamintim că în perioada de guvernare a Cabinetului Ponta a fost dată OUG 55/2014, pe baza căreia au migrat de la PNL spre PSD aproximativ 500 de primari, la nivelul întregii ţări.
Propunerea legislativă privind revenirea la varianta celor două tururi pentru alegerile locale este blocată în acest moment la Senat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau