Vosganian îi pune pe senatori să jure cu mâna pe Biblie
Dimensiune font:
Plenul Senatului a aprobat ieri, cu 103 voturi pentru şi două abţineri, ca senatorul PNL de Iaşi Varujan Vosganian să susţină astăzi, odată cu votul final, pledoaria cu privire la solicitarea Parchetului General pentru începerea urmăririi sale penale. „Mi se pare normal ca cei care votează să fie şi cei care audiază pledoaria mea, aşa a fost tot timpul cutuma parlamentară, şi vă rog să acceptaţi această mică amânare până mâine. Au apărut elemente foarte interesante în această dezbatere şi vreau să le includ în pledoaria mea”, şi-a motivat Vosganian solicitarea. Acesta s-a declarat „şocat” de noua conjunctură, susţinând că nu sunt elemente noi care să justifice reluarea demersului Parchetului. „Unul dintre colegi mi-a răspuns că a citit cu mare atenţie referatele şi e niciun element nou. Jur pe sfânta cruce”, a afirmat senatorul PNL. În aceste condiţii, Vosganian a afirmat că va cere ca fiecare membru al Comisiei juridice să jure în plen „cu mâna pe Bible şi pe Constituţie” că nu i-au comunicat existenţa unor indicii noi în solicitarea procurorilor. Spre deosebire de senatorul ieşean, Ion Ariton a cerut colegilor săi să aprobe solicitarea Parchetului General privind începerea urmăririi penale împotriva sa, fiind de părere că „toţi oamenii trebuie să fie egali în faţa legii”. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau