11 ani de luptă contracronometru pentru viaţă
Dimensiune font:
Majoritatea medicilor sau asistenţilor cu care SMURD Iaşi a început în 2005 au ales să plece în străinătate * puţini sunt cei care au reuşit să treacă prin cei 11 ani de misiuni de salvare * Mihaela şi Paul sunt doi asistenţi medicali care au rezistat şi care spun că nu se văd făcând altceva, chiar şi acum fiecare intervenţie fiind una cu emoţii
În luna mai, Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) din Iaşi împlineşte 11 ani de la înfiinţare. De atunci şi până acum, deşi a trecut deja un deceniu plin de misiuni, membrii echipei spun că încă au rămas emoţiile şi surprizele neaşteptate cu care se confruntă în timpul oricărei misiuni, pentru că nu pot şti de la început ce îi poate aştepta la faţa locului. De aceea, cei care părăsesc Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) pentru a participa la misiuni exterioare au nevoie de abilităţi fizice, profesionale, dar şi de tărie de caracter. După intervenţii la anumite accidente cu victime multiple, medicii şi asistenţii care ajung la faţa locului încă mai rămân în minte cu imaginile de acolo, chiar şi după mult timp. „Dacă merg până la Paşcani, pe lângă fiecare loc unde a fost un accident, îmi aduc aminte tot ce s-a întâmplat, vedem totul din nou. Uneori ne afectează foarte mult şi nu putem rămâne indiferenţi”, mărturiseşte Paul Grigoraş, asistent medical UPU-SMURD.
Emoţiile începutului
Începuturile din 2005 au fost, conform echipei, cu emoţii, în special în aşteptarea misiunilor de pe elicopter, care nu erau foarte multe, în primul an fiind, de multe ori, şi una pe săptămână. Primul elicopter a fost unul privat, care avea contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi şi care a funcţionat până în luna septembrie, când Iaşul a primit elicopter propriu. „Acesta a funcţionat până în ianuarie 2006, când a fost accidentul în urma căruia au decedat membrii echipajului. Atunci ne-am oprit, pentru că nici nu nici nu mai aveam cu ce şi nici nu mai puteam efectiv”, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD la Spitalul „Sf. Spiridon” Iaşi.
Lupta pentru salvarea vieţilor în medii ostile
Coordonatorul SMURD susţine că între mediul din cadrul UPU şi cel din exterior, din timpul misiunilor pe elicopter sau de pe maşinile de intervenţii, există o diferenţă majoră, cel din exterior putând fi de multe ori un mediu ostil. De aceea, cei care ajung în echipajele de intervenţie trebuie să fie persoane pregătite atât fizic, cât şi profesional şi moral. „Diferenţa este că în UPU este o echipă, dacă nu reuşeşti tu, vine altul. Pe maşină sau în elicopter eşti de unul singur, nu are cine să te ajute şi trebuie să fii pregătit, să fii bine organizat şi să ştii că vei lucra într-un mediu ostil. Nimereşti în foc sau în anumite comunităţi”, menţionează coordonatorul UPU-SMURD. Aceasta îşi mai aminteşte ultima misiune, care a fost într-o margine a Iaşului, unde s-a găsit pe marginea unui râu o persoană căzută cu faţa în jos, aflată în stop cardio-respirator produs prin înec: „Îmi amintesc că l-am ridicat de jos, am trecut cu el calea ferată şi a trebuit să urcăm un deal până să ajungem la maşină. De aceea, există un anumit standard pe care trebuie să îl ai pentru a participa la astfel de misiuni”.
De asemenea, între mediul din UPU şi cel din exterior, o altă diferenţă este faptul că în misiuni nu te întâlneşti doar cu cazuri de adulţi, ci şi cu cazuri de copii, care îi impresionează pe membrii echipajelor, mai ales pentru că sunt cazuri cu care de obicei nu se întâlnesc. „Una dintre misiunile care mi-a rămas în minte, chiar la început, a fost un caz un copil care trebuia transferat cu elicopterul pentru că avea o afecţiune congenitală care trebuia operată la Cluj. A fost un caz ca a pus şi anumite probleme pe durata transportului, cred că am slăbit câteva kilograme până am ajuns acolo”, îşi aminteşte zâmbind Paul Grigoraş.
Asistenta şefă Mihaela Maxim îşi aminteşte că la început aştepta cu emoţii fiecare misiune pe elicopter şi că, din păcat,e erau prea puţine pentru entuziasmul pe care aceasta îl avea. Nu neagă nici faptul că de multe ori s-a confruntat cu medii ostile, care i-au pus la încercare modalităţile de comunicare combinate cu cele pentru salvarea persoanelor. „Trebuie să te înţelegi din priviri, să ştii deja ce trebuie să faci şi ce ar urma să vrea medicul de la tine. Când aterizăm în anumite comunităţi, care se strâng în jurul tău punându-ţi întrebări, trebuie să ştii să îi ţii departe şi să le spui atât cât trebuie să ştie. Pentru noi, fiecare misiune contează, pentru că punem suflet în fiecare şi trăim tot ce se întâmplă. Atunci când eşti acolo, tot ce vrei este să ajungi cu bine, să salvezi viaţa pusă în pericol, iar mai apoi să te interesezi cum decurge mai departe”, conchide asistenta şefă Mihaela Maxim. Mădălina OLARIU
Zece ani de la tragedie
Pe 9 ianuarie 2006, un elicopter SMURD s-a prăbuşit în apropierea Aeroportului din Iaşi. În urma acestuia, dr. Liliana Puiu, medic de urgenţă, Mioara Haută, asistent medical şi cei doi piloţi, Mihai Valentin Stănescu, căpitan comandor şi Augustin Toma, căpitan comandor, şi-au pierdut viaţa. De la producerea tragediei, medicii din acea generaţie nu au mai zburat cu elicopterul SMURD, excepţie făcând prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD şi câţiva dintre asistenţii medicali. „Dintre medicii care zburau atunci nu s-a mai încumetat niciunul şi nici nu o vor mai face. Medicii din generaţiile care au urmat sunt ceva mai curajoşi. Garda pe elicopter se face în continuare în mod voluntar, nu este obligatoriu, dacă se va ajunge la un moment dat ca nimeni să nu vrea, nu s-ar mai face”, a spus prof. dr. Diana Cimpoeşu.
* * *
„În UPU este o echipă. Dacă nu reuşeşti tu, vine altul” - prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau