5 semne că ai probleme cu inima, pe care le treci ușor cu vederea vara
Dimensiune font:
De cele mai multe ori, afecțiunile cardiace se instalează fără să dea semne. Sau dacă le dau, acestea sunt ignorate. Iar vara se poate transforma într-un inamic de temut pentru inima ta.
Ce-ți face inima?
E prea clad afară, meteorologii avertizează că disconfortul termic e ridicat și că ar trebui să evităm expunerea la temperaturi ridicate, mai ales dacă ne știm suferinzi. Dar ce ne facem dacă nu știm că avem probleme, mai ales cu inima? Cel mai indicat ar fi să îi facem periodic o vizită medicului de familie. Căci afecțiunile cardiovasculare se manifestă totuși prin diferite semne, iar istoricul personal poate scoate la iveală gradul de risc la care suntem expuși. Cu inima nu-i de joacă.
5 semne de boli cardiace care păcălesc
1.Transpirația
Simți că-ți curg apele pe tine, chiar și când stai relaxată. Pui totul pe seama caniculei, însă ar trebui să te gândești că transpirația este unul dintre simptomele cel mai des întâlnite ale infarctului miocardic. S-ar putea ca inima ta să sufere.
2.Lipsa de aer
Senzația de sufocare, însoțită sau nu de durere în piept, poate fi semn al unei boli cardiovasculare.
3.Picioare umflate
Edemele cauzate de lichidele reţinute în organism, mai ales la glezne, la mâini şi în regiunea abdominală se pot traduce prin suspiciunea de insuficienţă cardiacă, dar și prin boli vasculare.
4.Amețeli
Te simți sleită de puteri, ai dormi întruna și te ia amețeala când te aștepți mai puțin? Ai nevoie de un control al ritmului cardiac. Șia asta pentru că insuficiența cardiacă dă tulburări de ritm, iar consecințele pot fi extrem de grave.
5.Tusea
Cu sau fără șuierături, tusea nejustificată poate fi semnul unei boli de inimă.
Atenție la hidratare!
Căldura de afară reprezintă un factor de risc chiar și atunci când te afli sub tratament, căci unele medicamente interacționează cu ea și pot duce la dereglări cardiovasculare. Cardiacii sunt predispuși la deshidratare, din cauza diureticelor specifice tratamentelor destinate lor. Deși se recomandă consumul de lichide, există riscul ca excesul să afecteze inima și sistemul cardiovascular. Betablocantele, medicamente larg prescrise, pot împiedica inima să se contracte suficient de repede în timpul zilelor toride, limitând capacitatea corpului de a se răcori. Deshidratarea duce la creșterea numărului de bătăi cardiace, ceea ce se poate finaliza cu crize de angină pectorală sau de insuficiență cardiacă, de cele mai multe ori la spital. Există și riscul scăderii sau creșterii bruște a tensiunii arteriale, al apariției tulburărilor circulatorii.
Fibrilația atrială ucide
„Fibrilaţia atrială este una dintre cele mai frecvente tulburări de ritm cardiac. De multe ori, bolile cardiovasculare sunt subestimate. Insuficienţa cardiacă are un prognostic la 5 ani mai prost decât majoritatea formelor de cancer, adică mai mulţi pacienţi depistaţi cu insuficienţă cardiacă severă mor în primii 5 ani de la diagnosticare decât cei diagnosticaţi cu majoritatea formelor de cancer. Am vrea ca oamenii să înţeleagă că diagnosticarea fibrilaţiei atriale se face simplu, cu un EKG şi un stetoscop. Însă complicaţiile netratate pot fi dintre cele mai severe, de la accidente vasculare cerebrale, până la insuficienţă cardiacă, finalizate cu invaliditate sau chiar moartea pacienţilor.”, spune dr. Oana Năstase, cardiolog, membru al Societăţii Române de Cardiologie, Institutul de boli cardiovasculare C.C. Iliescu, București
Sursa foto: shutterstock
Citeşte şi ANUNŢURI DIN ZIARUL EVENIMENTUL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau