Accident cu victime, aproape de Paşcani
Dimensiune font:
Un accident rutier a avut loc ieri dimineaţă în apropiere de Paşcani, mai exact în comuna Valea Seacă. Astfel, potrivit primelor date, şoferiţa unui autoturism Volkswagen, în vârstă de 37 de ani, a pierdut controlul volanului, s-a izbit de un cap de pod şi, apoi, s-a răsturnat pe şosea. Femeia şi un băiat de 15 ani, pasager în maşină, au avut nevoie de îngrijiri medicale, suferind multiple traumatisme.
La faţa locului au intervenit poliţiştii, pompierii, un echipaj medical al Serviciului de Ambulanţă şi unul SMURD. Ambele victime au fost duse la Spitalul Municipal Paşcani. „A fost vorba despre două victime: o femeie de 37 de ani, ce avea politraumatisme, traumatism cranio-cerebral şi traumatisme în zona cervicală, toracică şi abdominală. Pacienta era stabilă hemodinamic şi respirator, conştientă. O a doua victimă, un băiat de 15 ani, avea un traumatism cranian minor”, a menţionat ieri Nicolai Pralea, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau