Accidente de primăvară
Dimensiune font:
Medicii de la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iaşi înregistrează aproape zilnic cazuri de persoane care ajung la spital după ce desfăşoară activităţi în propria curte. Zilele trecute, la spital a ajuns un bărbat după ce şi-a dat pe faţă cu substanţa cu care îşi stropea copacii. „Dacă iarna sunt căzăturile pe gheaţă, primăvara sunt persoanele care cad din copaci sau cele care se intoxică din greşeală cu substanţele respective. În ultima vreme, aproape în fiecare zi am avut astfel de cazuri, în special bărbaţi, între 30 şi 50 de ani”, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iaşi.
În cursul zilei de ieri, a mai ajuns la UPU şi o femeie de 33 de ani din Lungani, care a încercat să se sinucidă după o ceartă cu soţul. „Pacienta prezenta intoxicaţie voluntară cu insecticid organofosforic. A fost internată în Clinica de Toxicologie, la Terapie Intensivă”, a completat medicul-şef UPU-SMURD Iaşi. Mădălina OLARIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau