Ai acnee? Specialiştii îţi spun cum scapi de ea

default

Dimensiune font:

| 10-02-2016 10:58

Acneea este o problemă care nu ţine cont de vârstă şi poate apărea oricând, cauzând semne, cicatrici, pete. Domnul dr. Laurenţiu Vlădău, specialist în Dermatologie şi Venerologie, îţi arată ce ai de făcut pentru tratarea acneei şi a semnelor lăsate.Acneea este o boală de piele care apare de obicei pe faţă, piept, spate şi umeri, zone care au mai multe glande sebacee. Deşi problema poate afecta atât bărbaţi, cât şi femei la orice vârstă, cunoscându-se că aproximativ trei sferturi din persoanele cu vârste cuprinse între 11 şi 30 ani au avut acnee la un moment dat, tinerii suferă de acnee pentru mai mult timp – în mare din cauza aşa-numitei „furtuni hormonale”.

Cum apare?
„Foliculii de păr sunt conectaţi la glandele sebacee, care secretă o substanţă uleioasă (sebum) necesară pentru a lubrifia părul şi pielea. În mod normal, sebumul călătoreşte de-a lungul firelor de păr şi ajunge prin deschiderile foliculilor pe suprafaţa pielii. Atunci când corpul produce o cantitate în exces de sebum şi celule de piele moartă, în combinaţie, acestea două pot bloca foliculii de păr. Ele vor forma un dop moale, creând un mediu în care bacteriile se pot dezvolta. În cazul în care porii înfundaţi sunt infectaţi cu bacterii, rezultă inflamaţia”, explică domnul doctor Laurenţiu Vladau.

Ca urmare pot apărea leziunile caracteristice acneei, respectiv:

Punctele albe, sau comedoane închise, care rămân sub piele şi sunt foarte mici;
Puncte negre, sau comedoanele deschise, vizibile pe suprafaţa pielii. Amintiţi-vă că un coş negru nu este cauzat de murdărie, ci de oxidarea sebumului în orificiul glandelor şi firului de păr, astfel că spălarea feţei cu insistenţă la vederea punctelor negre nu va fi de ajutor;
Papule, vizibile pe suprafaţa pielii. Acestea sunt mici umflături, de obicei roz;
Pustule, vizibile şi ele pe suprafaţa pielii. Acestea sunt de culoare roşie la bază şi au puroi în partea de sus;
Noduli, care sunt coşuri mari, solide. Această formă de inflamaţie este dureroasă şi incorporată adânc în piele;
Chisturile, vizibile pe suprafaţa pielii. Ele sunt dureroase şi umplute cu puroi şi pot cu uşurinţă să provoace cicatrici.

Cum tratăm acneea?
Tratamentele împotriva acneei funcţionează prin inhibarea producţiei de sebum, prin limitarea dezvoltării bacteriilor sau încurajarea desfundării porilor. Cei care se confruntă cu forme uşoare de acnee pot beneficia de tratamente pe bază de creme, loţiuni, geluri care adresează procesele menţionate anterior.

Dacă vorbim despre cazuri severe, persistente de acnee, pacientul ar trebui să fie prudent atunci când încearcă un nou tratament şi să facă o vizită unui medic specialist, care îl va îndruma în direcţia corectă, deoarece multe terapii făcute „după ureche” pot avea efecte şi rezultate nedorite. Nu în ultimul rând, pacientul trebuie să se înarmeze cu răbdare şi încredere în medicul dermatolog. Tratamentele pentru acnee diferă în funcţie de gravitatea problemei, iar uneori pot fi necesare mai multe luni până la a vedea primele semne de ameliorare.

„Un regim strict de control al sebumului va ajuta cu siguranţă. Una dintre cele mai bune soluţii de îngrijire zilnică este reprezentată de gelurile de curăţare pe bază de hidroxiacizi folosite de două ori pe zi, în timpul unei spălări viguroase care să dureze cel puţin 60 de secunde. Ulterior se poate opta pentru una dintre cremele pe bază de acid salicilic, acid glicolic, acid lactic în concentraţii mici care pot fi procurate din farmacii, eventual cu ajutorul unui consilier cosmetic. Acestea vor realiza o exfoliere şi curăţare mai profundă a tenului, diminuând progresiv inflamaţia şi reducând numărul coşurilor”, spune domnul doctor Laurenţiu Vlădău.

Rezultate foarte bune sunt obţinute în general şi cu ajutorul peelingurilor chimice. „Acestea sunt, în fapt, soluţii, geluri, creme pe bază de acizi naturali, care asigură o exfolierea mai profundă, diminuează inflamaţia, curaţă punctele albe şi negre şi ajută la reducerea cicatricilor, ridurilor superficiale şi petelor pigmentare. Dermatologii sunt experţi în alegerea tipului de peeling necesar pentru fiecare pacient”, a completat domnul doctor Laurenţiu Vlădău.Scapă de obiceiurile proaste!
Bineînţeles, pe lângă tratamentul recomandat de medic, specialistul ne avertizează că trebuie să evităm anumite obiceiuri nocive fie că ne confruntăm cu acnee severă, fie că avem doar câteva puncte negre.

Iată câteva sfaturi:

Nu spălaţi zonele afectate ale pielii mai mult decât de două ori pe zi. Spălarea frecventă poate irita pielea şi agrava simptomele;
Spălaţi zona afectată cu un săpun delicat sau demachiant şi apă călduţă. Apa foarte fierbinte sau rece poate agrava acneea;
Nu încercaţi să “curăţaţi” puncte negre sau să stoarceţi coşurile. Acest lucru le poate agrava, cauzând cicatrici permanente;
Evitaţi utilizarea de prea mult make-up şi produse cosmetice (creme hidratante, loţiuni etc.). Folosiţi produse minerale şi non-comedogenice (ceea ce înseamnă că produsul este puţin probabil să aibă efect de blocare a porilor);
Demachiati-vă complet înainte de a merge la culcare;
Exerciţiile regulate nu pot ameliora acneea, însă pot stimula starea de spirit şi îmbunătăţi stima de sine;
Nu uitaţi să faceţi duş cât mai curând posibil odată ce aţi terminat exerciţiile, deoarece transpiraţia poate agrava acneea;
Spălaţi-vă părul în mod regulat şi să încercaţi să evitaţi contactul părului încărcat de geluri sau spume fixatoare direct cu pielea feţei.
Cu alte cuvinte, există speranţă să scăpăm de coşuri, iar modalităţile de tratament sunt multiple. În orice situaţie este nevoie de răbdare şi urmărea strictă a regimului recomandat de medicul dermatolog, căci uneori tratamentul poate dura până la trei luni pentru a da rezultate. Nu în ultimul rând, pacienţii trebuie să ţină seama că afectarea severă necesită tratamente mai agresive, care sunt atent monitorizate. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei