Al patrulea deces din cauza gripei porcine la Iaşi
Dimensiune font:
Numărul deceselor din acest an cauzate de virusul AH1N1 în judeţul Iaşi a ajuns la patru. Cel mai recent caz a fost al unei femei de 63 de ani, care s-a stins din viaţă zilele trecute, la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva”. „În cazul pacienţilor cu comorbidităţi, implicit sunt şi riscuri mai mari, deoarece sunt pacienţi cu imunitate scăzută. Continuăm să confirmăm cazuri de gripă, chiar astăzi (ieri, n.r.) am înregistrat un nou caz, o formă medie de gripă, nu este ceva grav, însă necesită internare. Adresabilitatea se menţine, însă partea bună este că nu depăşeşte un prag care să ne facă să ne gândim la o epidemie”, a precizat dr. Dănuţ Teodor, medic primar infecţionist şi purtător de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” Iaşi.
În momentul de faţă, la nivel naţional, numărul cazurilor confirmate de gripă porcină a ajuns la 48, conform Centrului Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile. Mădălina OLARIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau