Anchetă extinsă în cazul studenţilor mutaţi cu japca la medicul de familie

default

Dimensiune font:

| 07-01-2015 06:00

150 de studenţi cazaţi în Căminul T19 din complexul „Tudor Vladimirescu” au depus plângere la CJAS, reclamând că au fost înscrişi abuziv pe lista medicului de familie Georgeana Mitoşeriu * reprezentanţii CJAS urmează să verifice până la sfârşitul luni ianuarie toate dosarele studenţilor care au făcut sesizări scrise * legat de acest scandal, reprezentanţii Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” susţin că, pe viitor, vor fi mai atenţi legat de documentele pe care studenţii le vor semna la cazare 

Aproape 150 de studenţi de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Tehnice „Gh. Asachi”, cazaţi în Căminul T19 din Campusul Studenţesc „Tudor Vladimirescu” au depus plângere la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), după ce au acuzat înscrierea fără voie la medicul de familie Georgeana Mitoşeriu. Scandalul a ieşit la iveală pe 4 decembrie 2014, după ce câţiva studenţi care s-au îmbolnăvit au mers la medicul de familie din localitatea de domiciliu şi au aflat că nu mai figurează pe lista acestuia. În acest sens, studenţii u reclamat că la începutul anului universitar, în zilele de 27-28-29 septembrie 2014, ar fi fost supuşi unui abuz instrumentat de către comisia de cazare în fruntea căreia s-au aflat preşedintele căminului, Bogdănel Anuşca, şi Anişoara Moroşanu, administrator. Aceştia susţin că responsabilii de cămin au infiltrat printre zecile de documente ce trebuiau semnate în grabă şi o cerere completată în prealabil cu datele personale ale fiecărui student, prin cei în cauză declarau că renunţă la medicul lor de familie din momentul respectiv şi trec în lista medicului Georgeana Mitoşeriu. Şi în plângerile depuse la CJAS studenţii susţin că nu au fost informaţi despre existenţa acestui formular şi că şeful şi administratorul de cămin au profitat de naivitatea lor, crezând că semnează numai documente destinate cazării.

Rezultatul verificărilor, la sfârşitul lunii
Reprezentanţii CJAS susţin că urmează să verifice până la sfârşitul luni ianuarie toate dosarele şi că până la finalizarea anchetei nu vor face declaraţii. Cel mai probabil, în urma plângerilor efectuate, studenţii au şanse să ajungă pe lista medicului de familie avut anterior. În urma acestui scandal şi a sesizărilor înregistrate, conducerea CJAS a anunţat că va desfăşura un control amplu la toţi medicii de familie. „Vom analiza, prin serviciul de control, dacă situaţia semnalată este singulară sau sunt mai mulţi pacienţi în această situaţie”, a precizat ec. Robert Dâncă, preşedintele CJAS Iaşi.

La rândul lor, reprezentanţii Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” susţin că pe viitor vor fi mai atenţi în legătură cu documentele pe care studenţii le vor semna la cazare. „Am făcut tot posibilul să rezolvăm această problemă, imediat ce am aflat de ea. Ne-am întâlnit cu studenţii pentru a vedea cine îşi doreşte să revină la medicul de familie anterior şi am centralizat aproximativ 150 de solicitări, apoi am trimis lista la Casa de Asigurări în format Excel, dar şi print, pentru a nu fi dificultăţi. Vom fi mult mai atenţi la toate documentele de la cazare, pentru că vrem să evităm o situaţie asemănătoare”, a explicat Bogdan Budeanu, directorul Direcţiei Serviciu Studenţi (DSS) din cadrul Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” Iaşi.
Anchetele continuă
De asemenea, reprezentanţii Facultăţii de Automatică şi Calculatoare continuă ancheta în acest caz. „Continuăm ancheta, pentru a înţelege şi de ce studenţii voluntari nu au semnalat această problemă. În acest sens, fostul şef de cămin Bogdănel Anuşca a fost audiat, spunând că nici el nu a fost corect informat. Nu ştia exact despre ce era vorba, dar admite că a dat aceste formulare şi că le-a predat doamnei doctor. Dar, ancheta continuă până la aflarea mai multor detalii”, a subliniat Alexandru Archip, prodecan responsabil de problemele studenţeşti în cadrul Facultăţii de Automatizări şi Calculatoare a Universităţii Tehnice „Gh. Asachi”. Mai menţionăm că, în urma acestui scandal, preşedintele Căminul T 19 Bogdănel Anuşca a renunţat la această calitate. „În cazul în care alte anchete îl vor găsi vinovat civil sau penal, facultatea va putea lua şi alte măsuri, mai dure, în privinţa lui”, a mai precizat Alexandru Archip. Cristina MIHĂILĂ, Andreea IGNEA

***
150
Acestea este numărul studenţilor care au depus plângere la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Iaşi

***
„Vom fi mult mai atenţi la toate documentele de la cazare, pentru a evita o situaţie asemănătoare” - Bogdan Budeanu, directorul Direcţiei Serviciu Studenţi din cadrul Universităţii Tehnice „Gh. Asachi”  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Comentarii

ilie sandu

Jan 07, 2015

imi imaginez ca e implicat de la prodecanul archip (el e seful de comisie pentru cazare) la administratorul de camin (morosanu-dc? pentru ca e nevoie si de o copie de pe buletin pt a te inscrie la medicul de familie iar la cazare se cer 2 copii: una ramane la dosarul de cazare unul la facultate...de unde a facut rost medicul de familie de ci-ul studentilor daca nu din dosarele administratorei) e vinovata si superiorul direct al acesteia nitulescu c, si budeanu care mereu l-a sustinut pe presedintele de camin si nu in ultimul rand iacoban care desi a fost ales deputat inca se comporta ca seful dss-ului din campus si taie si spanzura. din experienta stiu ca sunt mai multe neajunsuri prin campus: vindere de locuri, pilele si nu in ultimul rand negocierea oficiilor si eternilor nepoti ...asa ca sa se sape mai adanc..este multa mizerie in tudor.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 31.05.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 - ora 12.30; - spatiu comercial S2 (28,65 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 -ora 13.00; spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul pe 31.05.2024 – ora 13.45; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 31.05.2024 – ora 14.00. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei