Aniversare la SMURD Iaşi
Dimensiune font:
Echipa SMURD Iaşi a aniversat ieri, alături de toţii colegii din ţară, 10 ani de operare aeromedicală în România. SMURD Iaşi, al treilea echipaj aerian înfiinţat în ţară, în ordine cronologică, a primit medalia şi diploma aniversară, în cadrul unei festivităţii organizate la Ministerul Administraţiei şi Internelor. „Această aniversare este foarte importantă pentru noi şi semnifică începutul activităţii de salvare aeriană, în mod oficial, folosind elicopterele achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi operate de MAI”, a precizat dr. Diana Cimpoeşu, şeful SMURD Iaşi. Anual, la Iaşi sunt efectuate peste 200 de intervenţii SMURD pe calea aerului, majoritatea cazurilor reprezentând pacienţi care au suferit infarct. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau