Aparatură de ultimă generaţie în dotarea Spitalului „Parhon”
Dimensiune font:
Spitalul Clinic „Dr. C.I.Parhon” se poate mândri că a intrat în posesia unui aparat de înaltă performanţă, folosit în litiaza renală, iar mulţi pacienţi au şansa la vindecare mai uşor. Este vorba de un ureteroscop flexibil, de care mai beneficiază doar clincile de urologie din Bucureşti.. „În Clinica de Urologie există disponibilă o oportunitate suplimentară de tratament a litiazei a aparatului urinar superior, şi în special a litiazei renale, fiind vorba de ureteroscopie flexibilă. Din anii 90, la noi se practică litotriţia exctracorporeală, dar din 1995 folosim şi nefrolitotomia percutană, care este o metodă minim invazivă şi care poate rezolva litiaza renală complexă, de mari dimensiuni. Din păcate, nu toate cazurile pot fi rezolvate numai prin aceste două metode, depinzând de dimensiuni. De curând, însă, ne bucurăm că putem rezolva toate cazurile, întrucât acest instrument ajunge în fiecare zonă şi pacienţii pot fi trataţi în Clinica noastră de Urologie”, a explicat dr. Cristian Costache, şeful Clincii de Urologie din cadrul Spitalului „Parhon”. Potrivit medicilor, deja, 24 de pacienţi beneficiază de tratamentul cu ajutorul noului aparat. „Se complicau mult unele cazuri, iar evoluţia era nefavorabilă. Acum, acest aparat este un beneficiu evident pentru pacient”, a mai punctat dr. Cristian Costache. Procedura cu ajutorul noului aparat este nedureroasă şi necesită doar o zi de spitalizare. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau