Aparatura nouă de la Spitalul „Sf. Spiridon”, pusă greu în funcţiune
Dimensiune font:
Conducerea Spitalului Clinic de Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi încă nu a pus în funcţiune cele 10 aparate de anestezie noi, primite de la Ministerul Sănătăţii. Deşi acestea au ajuns de două săptămâni, conducerea unităţii a declarat că punerea lor în funcţiune mai durează, pentru că aceasta se face gradual. Managerul unităţii, ec. Ioan Bârliba, spune că s-a stabilit un calendar în acest sens, iar până la mijlocul lunii viitoare totul va fi pus la punct. „Aparatura nu a fost pusă în funcţiune încă. Au venit cei de la General Electric şi au făcut o parte din instructaj, pentru că aparatele vor fi puse în funcţiune pe rând, în funcţie de locaţie. Ei au stabilit un calendar cu şefa ATI şi până pe 15 iulie vor veni şi vor pune în funcţiune fiecare aparat. E o problemă, pentru că noi avem aparate foarte bune şi medicii sunt oarecum reticenţi, învăţându-se cu cele vechi, dar asta nu înseamnă că nu le vom schimba”, a declarat ec. Ioan Bârliba. Managerul a mai spus că aparatele care vor fi înlocuite, o parte vor fi mutate pe alte secţii, iar o parte vor fi păstrate în rezervă. Totodată, acesta a ţinut să precizeze că unitatea nu va mai avea probleme din punct de vedere al aparatelor de Terapie Intensivă cel puţin pentru trei ani.
Reamintim că Spitalul „Sf. Spiridon” a primit 10 aparate de anestezie, printr-un proiect derulat de Ministerul Sănătăţii, împreună cu Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare. În cadrul proiectului, spitalele din 34 de oraşe vor fi dotate cu 240 de aparate de anestezie, fără costuri din partea autorităţilor locale sau a unităţilor medicale. Spitalul ieşean a primit şase aparate standard de anestezie, cu monitorizare, trei aparate de anestezie de înaltă performanţă Tip 1, de monitorizare cardiovasculară avansată, şi un echipament de anestezie performant Tip 2, de monitorizare neurologică avansată. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau