Au început negocierile dintre spitale şi Casa de Asigurări
Dimensiune font:
Spitalele publice şi private din Iaşi au început de câteva zile negocierile cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) pentru bugetul pe care îl vor primi pentru anul 2016-2017. Potrivit CJAS Iaşi, în fiecare zi se vor purta negocieri cu reprezentanţii legali a câte patru, cinci spitale. Sesiunea de contractare se va încheia marţi, 12 iulie, când ultimele spitale sunt programate să-şi negocieze bugetul. Până în prezent, în primele şase luni ale anului, spitalele au încheiat contracte adiţionale cu CJAS Iaşi pentru decontarea serviciilor medicale. După încheierea contractelor cu spitalele de stat şi cele private, conducerea CJAS va începe negocierile şi cu furnizorii de asistenţă medicală primară, asistenţă medicală ambulatorie, asistenţă medicală dentară, farmacii şi dispozitive medicale. R. NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau