Au încercat să se sinucidă din cauza iubiţilor
Dimensiune font:
Două ieşence au încercat să-şi pună capăt zilelor înghiţind medicamente, chiar de 8 Martie. Femeile cu vârste cuprinse între 30 şi 45 de ani au recurs la gestul extrem în urma neînţelegerilor cu prietenul, respectiv soţul. „Pacientele au beneficiat de îngrijiri medicale în serviciul de urgenţe fiind transferate la Clinica de Toxicologie”, a precizat dr. Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon”. Medicii susţin că în fiecare an se confruntă cu astfel de cazuri. Cele mai multe cazuri de suicid vin în urma neînţelegerilor cu partenerii de viaţă. „După astfel de gesturi, le îndrumăm pe paciente să apeleze la sprijinul unui psiholog”, a precizat dr. Cimpoeşu. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau