Campanie de informare în privinţa cancerului, în fabricile de confecţii
Dimensiune font:
În curând, medicii din cadrul Institutului Regional de Oncologie (IRO) vor merge în mai multe fabrici şi firme de producţie din Iaşi în care predomină ca angajaţi femeile. Specialiştii vor vorbi despre prevenirea cancerului de col uterin şi de sân. Pentru această campanie de informare, conducerea unităţii a realizat mai multe pliante care conţin informaţii utile despre prevenirea celor două afecţiuni. „Am ajuns la concluzia că populaţia nu este informată despre simptomele şi tratamentul cancerului. O primă campanie s-a derulat în cea mai mare fabrică din Iaşi, iar femeile au fost receptive şi au venit să se testeze. Dintre pacientele investigate, trei la sută au fost depistate cu cancer de col uterin şi se află sub tratament”, a precizat ec. Mirela Grosu, managerul IRO Iaşi. Medicii specializaţi pe chirurgia oncologică vor informa despre activitatea de screening şi ce înseamnă tratamentul cancerului de sân şi al celui de col uterin. „Femeile trebuie să ştie că în ziua de astăzi cancerul se tratează şi nu mai este o condamnare la moarte”, a mai precizat Mirela Grosu.
Conform statisticilor IRO, anul trecut, 51.360 de femei din judeţele Moldovei au fost testate în privinţa cancerului, din care 199 de paciente au trebuit să repetate analizele, având rezultate nesatisfăcătoare. La Iaşi, sunt luate în evidenţă peste 2.000 de femei cu cancer de col uterin. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau